Calendar creștin ortodox, 3 noiembrie. Sfintii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala

Calendar creștin ortodox, 3 noiembrie. Sfintii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala

În calendarul creștin ortodox, Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul și Aitala sunt sărbătoriți pe 3 noiembrie. Aceștia au fost supuși la chinuri groaznice înainte să moară.

Epixcopul Achepsima, preotul Iosif și diaconul Aitala au trăit în secolul al IV lea, în vremea împăratului Sapor, regele perșilor.

Achepsima a fost încarcerat în timpul prigoanei împotriva creștinilor și aruncat în temniță, unde a stat mai bine de trei ani. Acesta a fost supus la chinuri greu de imaginat, iar după a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil, care a intrat în casa acestuia și l-a sărutat pe cap spunându-i: „Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa!”

Iosif și Aitala, pentru că au avut curajul să mărturisească credința în Hristos, au ajuns să fie îngropați în pământ până la mijloc, iar torţionarii i-au silit pe creștini să îi bată cu pietre.Dumnezeu a sărit în ajutorul lor, iar trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut, peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir cu ale cărui frunze și ramuri oamenii primeau vindecare de orice boală. Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce rugăciune se spune în această sfântă zi

“ Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cele Dumnezeieşti de Taină le-ai învăţat, înţelepte, cu cinste, jertfă primită ai fost, de Dumnezeu fericite. Că paharul lui Hristos ai băut cu mărire, Sfinte Achepsima, cu cei împreună pătimitori cu tine, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.“, potrivit crestinortodox.ro

Alti sfinți sărbătoriți azi :

- Sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe din Lida și așezarea sfintelor lui moaște în ea; - Sfântului Cuvios Achepsima; - Sfântului Cuvios Teodor, episcopul Arghirei; - Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota; - Sfântului Cuvios Ilie; - A noua sfinti mucenici; - A douăzeci și opt de sfinti mucenici; - Sfântului Ahemenid Persul, mărturisitorul.