Calendar creștin ortodox, 2 octombrie 2021. Pomenirea Sfântului Mucenic Ciprian

Calendar creștin ortodox, 2 octombrie 2021. Pomenirea Sfântului Mucenic Ciprian

În data de 2 octombrie 2021, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ciprian. Această sărbătoare este marcată cu cruce neagră.

Acesta era din Antiohia Siriei din vremea împăratului Deciu (circa 250), care era bogat și de neam bun. Sfântul Ciprian a fost filozof și vrăjitor cumplit. Cea care l-a ajutat să urmeze calea credinței a fost Iustina fecioara.

Sfânta Iustina era tot din Antiohia și i-a sfărâmat „ca pe o pânză de păianjen” toate lucrările demonice, conform calendarului ortodox. Aglaid, un bărbat elin, s-a îndrăgostit de Iustina. Acesta cerut ajutorul lui Ciprian după ce a fost respins de tânără. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care să aprindă în ea pofta trupească pentru Aglaid și a folosit mai multe vrăji de dragoste. Acestea nu au avut succes la tânăra fată pentru că le alunga cu rugăciune, post și semnul sfintei cruci. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înșelarea în care se afla și s-a botezat.Sfântul Ciprian a murit că martir pe 2 octombrie 304 împreună cu Sfânta Iustina.

Unde se află biserica Sfântul Ciprian?

Biserica Sfântul Ciprian - Zlătari se găsește pe Calea Victoriei, nr.12, între străzile Stavropoleos și Lipscani. În această biserică este prezentă mâna dreaptă a sfantului Ciprian. Oamenii îl iubesc pentru partea luminoasă a vieții sale: convertirea la creștinism, viața închinată slujirii lui Hristos și pentru cununa de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop. Sfântul Ciprian este cinstit ca cel care înlătură farmecele și vrăjile. Orice credincios se poate închină Sfintelor Moaște.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rugăciunea Sfantului Ciprian

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.

Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.