Cadariu i-a prezentat lui Cioloș stadiul anchetei în cazul dezinfectanților
- Carmen Vintil ă
- 3 mai 2016, 19:04
Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit astăzi cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, care i-a prezentat stadiul anchetei în cazul dezinfectanţilor din spitale.
"M-am întâlnit azi la sediul Guvernului cu Patriciu Achimaş Cadariu, ministrul Sănătăţii, şi am discutat despre o serie de probleme ale sistemului medical. Ministrul Cadariu mi-a prezentat stadiul anchetei în cazul dezinfectanţilor din spitale şi am cerut urgentarea clarificării acestei probleme de siguranţă sanitară pentru ca pacienţii să se îndrepte în continuare cu încredere spre spitalele care aparţin sistemului public de sănătate", a scris premierul Dacian Cioloş pe Facebook.
Premierul i-a cerut ministrului Sănătăţii să comunice cât mai repede şi sistematic etapele care au fost parcurse până în prezent în acest caz.
"Ministrul Sănătăţii m-a informat asupra măsurilor luate până acum şi i-am cerut să comunice cât mai repede şi în mod sistematic etapele administrative care au fost parcurse până în prezent, dar şi să continue cercetările şi să se asigure că viaţa pacienţilor nu este pusă în pericol", a arătat Dacian Cioloş.
El a precizat că Sănătatea este un domeniu vital, în care nu va accepta jumătăţi de măsură.
"Încă de la începutul mandatului am fixat Sănătatea ca prioritate zero în agenda mea şi a Guvernului şi îi asigur pe toţi cetăţenii că nu voi accepta jumătăţi de măsură în acest domeniu vital", a afirmat Dacian Cioloş.
Premierul a mai spus că primele rezultate în cazul dezinfectanţilor vor fi comunicate miercuri de către ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a dispus marţi Corpului de Control efectuarea unei anchete în ceea ce priveşte contractele de achiziţii încheiate de Institutul Oncologic Bucureşti cu firma producătoare a dezinfectanţilor în cauză, dar şi cu alţi agenţi economici care pot avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor.
Potrivit MS, rezultatele anchetei Corpului de Control vor fi transmise Parchetului General.