Văzută de unii ca o nouă „Doamnă de Fier”, ea a privit cu neașteptată îngăduință, cu nesfârșită răbdare, la toate năzbâtiile politice ale chipeșului ei protejat. Părea că „Mutti” de la Berlin este gata să-i înghită toate capriciile. Nefirească simpatie, între un marxist radical și o conservatoare tradițională! Dar lanțul de iubire s-a rupt brusc când Tsipras a anunțat organizarea referendumului. De atunci, urmașul vicleanului Ulise nu a avut alt dușman mai crâncen decât dezamăgita cancelară: aceasta a părut gata să-l zvârle în afara Zonei Euro, dacă într-un final caragialesc Tsipras nu s-ar fi repezit să-i pupe, supus, papucul.


Olimpiada de la Atena este de departe afacerea cea mai scandaloasă în care sunt implicate firme germane: mita a fost estimată la 6 miliarde de euro


Deși nu poate fi exclus ca sentimentele și hormonii să fi jucat un rol în această telenovelă politică, explicațiile sunt mult mai banale: companiile germane au profitat din plin de vasalitatea de facto a Atenei față de Berlin, amenințată la un moment dat de năbădăiosul Tsipras. Siemens, Daimler, Rheinmetal și alte concerne, care reprezintă crema industriei germane, au fost implicate în anii din urmă în uriașe scandaluri de corupție.

Potrivit organizației americane CorpWatch, care urmărește practicile firmelor, afacerea oneroasă în care este implicată Siemens ar fi „cel mai mare scandal în care este implicată o companie în istoria postbelică a Greciei”. Iar AFP numește procesul, a cărui dată de începere nu a fost încă fixată, și în care vor compărea 19 cadre din conducerea Siemens, „unul dintre cele mai răsunătoare din istoria Greciei”.

Germania refuză extrădarea

Șaizeci și patru de persoane sunt, în total, urmărite pentru corupție pasivă și activă și spălare de bani în cadrul unei afaceri uriașe în care, în schimbul obținerii unor contracte publice, s-au dat șpăgi grase.

Ancheta a durat nouă ani, iar rechizitoriul se întinde pe 2.368 de pagini. Grupul Siemens, care face afaceri în Grecia din secolul XIX, este acuzat că a „uns” diferiți funcționari pentru a obține contractul unei uriașe afaceri de modernizare a rețelei de telefonie grecești la sfârșitul anilor 1990. În total, Siemens ar fi plătit circa 70 de milioane de euro mită, pentru a obține contractul prin care telefonia greacă trecea de la sistemul analogic la cel digital.

Printre acuzați se află fostul conducător al Siemens în Grecia, Michalis Christoforakis. Însă acest neamț grec de 62 de ani are puține șanse să ajungă în fața judecătorilor. Refugiat în Bavaria de la fuga sa din Grecia, în 2009, justiția germană a refuzat să-l extrădeze, susținând că faptele sunt prescrise.

Relațiile, și așa încordate, dintre Grecia și Germania nu au fost deloc îmbunătățite de această decizie. Președinta parlamentului grec, Zoe Konstantopoulou (fruntașă a Syriza), a tunat: „Mărturia acestei persoane ar fi fost vitală pentru procesul Siemens de la Atena. Însă chiar această chestiune legată de justiție demonstrează că există un dublu limbaj din partea Germaniei”.

Siemens ar fi implicată și într-o afacere de corupție legată de sistemul de securitate al Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004, potrivit unei anchete care se află în curs, informează AFP. De altfel, toată Olimpiada a fost o uriașă afacere: prevăzută inițial să coste 1,3 miliarde de dolari, ea ar fi costat în final peste 20 de miliarde, din care doar șpăgile ar fi fost de circa 6 miliarde (!), scrie presa greacă.

Grecia, înarmată și falită

Siemens nu este singura companie germană implicată în afaceri dubioase în Grecia. Sahra Wangenknecht, deputat din partea grupării de opoziție din Germania, Die Linke, declara pentru AFP: „Companiile germane au profitat considerabil de pe urma cheltuielilor uriașe ale Atenei în domeniul apărării”.

Puțină lume știe că Grecia, pusă astăzi la colț că nuși plătește datoriile, a avut cel mai mare buget pentru Apărare din Uniunea Europeană, ceea ce nu a făcut altceva, susține deputata germană, decât să-i crească exponențial datoria publică. Iar companiile germane șiau luat partea leului în înarmarea până în dinți (și până în faliment) a Greciei.

Constructorul de mașini Daimler a fost și el ținta unei anchete în Grecia, într-o afacere în care i se reproșează că a dat mită în schimbul obținerii unui contract pentru vehicule militare de 100 de milioane de euro. La fel și Krauss Maffei Wegmann, care a livrat tancuri Leopard.

Grupul militar Rheinmetal a fost condamnat în 2012 să plătească 37 de milioane de euro amendă pentru că s-a arătat prea generos cu funcționari din Ministerul Apărării. Miza a fost vânzarea sistemului său de apărare aeriană către armata greacă pentru suma de 150 de milioane de euro.

Treizeci și două de persoane au fost trimise în judecată sub acuzația de mită și spălare de bani, în cadrul unui contract pentru achiziționarea a patru submarine din Clasa 214 de la concernul german Ferrostaal.

Printre cei 32 de acuzați se numără un armator, foști înalți funcționari, oameni de afaceri, brokeri, bancheri, un avocat și mai mulți ofițeri din Marină.

Prețul celor patru submarine a fost de 2,4 miliarde de euro. Contractul între Ministerul grec al Apărării și concernul german HDW-Ferrostaal a fost semnat în martie 2000, dar livrarea submarinelor nu a fost făcută nici acum.

Justiția germană a estimat că mita ar fi depășit 80 de milioane de euro, iar doi foști conducători ai Ferrostaal au fost condamnați să plătească 140 de milioane de euro, pentru că au dat mită pentru obținerea contractului.

Așa cum arată și cifrele de mai sus, pagubele înregistrate de firme în urma condamnărilor sunt mult mai mici decât profiturile afacerilor realizate, astfel că practicile oneroase continuă să înflorească în Grecia sub părinteasca oblăduire a Germaniei.


Multă vreme, Grecia a avut cel mai mare buget de apărare din UE, iar Germania a fost unul dintre cei mai importanți furnizori de arme ai Atenei


Fața coruptă a Germaniei

Scandalul Volkswagen a șifonat serios apretul de corectitudine al Germaniei. Totuși, secolul XXI a fost plin de astfel de afaceri, unele mai murdare decât altele.

Wolfgang Schaüble, „Finanțistul de Fier” al Angelei Merkel, cel care a încercat să o convingă de beneficiile unui „Grexit”, a fost obligat să demisioneze în anul 2000 din conducerea Uniunii Creștin Democrate (CDU) pentru că a fost implicat în scandalul numit al „Banilor Negri”. Într-adevăr, anchetatorii au descoperit o adevărată filieră prin care, de decenii, partidul era finanțat ilegal de marii industriași germani.

În 2006, fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder nu a ezitat să accepte președinția gras remunerată a colosului rus Gazprom, armă strategică a Kremlinului în Războiul Energetic. Gerhard Schröder trebuia să gestioneze gazoductul nord-european, căruia, cu câteva luni mai înainte, în calitate de cancelar, îi aprobase realizarea și traseul.


FOTO: Gerhard Schröder și bunul său prieten  (și finanțator)  Vladimir Putin FOTO: MEDIAFAX



Fostul consilier al lui Schröder, Peter Hartz, desemnat de acesta să reformeze piața muncii (legea Hartz IV a redus indemnizațiile de șomaj), fost șef de personal la Volkswagen, a fost condamnat în 2007 la doi ani cu suspendare pentru corupție, spălare de bani și deturnare de fonduri, în care a implicată și conducerea VW. Nimic nou sub soare.

În 2007 – 2008, toată conducerea colosului german Siemens, prezidată pe atunci de Heinrich von Pierer, este forțată să demisioneze și este adusă în fața justiției din cauza unui enorm scandal de corupție (nu doar afacerea din Grecia), în care ar fi fost vorba de 1,3 miliarde de euro.

În 2012, președintele creștin-democrat al Germaniei, Christian Wulf, demisionează, după ce se dovedește că a beneficiat de numeroase vacanțe, voiajuri și cazări plătite de industriași germani, în perioada în care se afla la conducerea landului Saxonia Inferioară.

În 2013, izbucnește un enorm scandal în jurul Bayern LB, banca publică a Bavariei, land condus de Uniunea Creștin Socială (CSU), partid aliat cu CDU al lui Merkel. Ancheta a scos la lumină fapte de corupție grave și un prejudiciu de cel puțin 8,6 miliarde de euro.

În 2014, Thomas Middelhof este condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție și conflict de interese. Middelhof era patronul grupului de presă și al editurii Bertelsmann și mare susținător al ideologiei austerității, prin fundația sa. Tot el este la originea ruinării grupului de distribuție Arcandor (magazinele Karstadt), servindu-se fără jenă din conturile companiei în interes personal.

Tot în 2014, Uli Hoeness, șeful celebrului club de fotbal Bayern München, este condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru o evaziune fiscală masivă și sistematică ani la rând.

În fine, scandalul noului aeroport din Berlin, care trebuia dat în folosință în 2015. Gestionarea fondurilor a fost atât de proastă încât nici până astăzi nu funcționează. Evaluat inițial la 2 miliarde de euro, el a mâncat până acum 5,7 miliarde.