Privind la ceea ce se întâmplă în aceste zile în justiția românească nu pot a nu constata dramatismul celor declarate de un lider politic, care se plângea că vremelnicul Tu-dorel i-a păcălit pe toți. Un adevăr pe jumătate spus, care, din nefericire, este cea mai cruntă dezamăgire la adresa unei bune părți a cetățenilor acestei țări. Se spune că dacă ești păcălit prima dată se poate întâmpla oricui, dacă ești păcălit a doua oară ar trebui să fie rușinea celui ce o face, iar dacă se mai întâmplă a treia oară rușinea ar trebui să cadă și asupra celui păcălit.

Se poate întâmpla oricui să fie purtător al robei stacojii. Am văzut tot felul de specimene în astfel de rol, precum madama cea profund sprâncenată, veșnic partenera de nădejde a procurorilor. La fel, se poate întâmpla oricui să împartă săptămânal prin birourile constituționale opinii și divulgări cu fostul generalisim al Statului Paralel, cunoscut drept părinte al câmpului tactic din justiție ori chiar să apere abuzurile Binomului printr-o monstruoasă opinie separată în favoarea Legilor Big Brother.

Se prea poate să îl cuprindă și rușinea pe cel ce, de la micimea profesorașului provincial slujește clădirea soclului intelectualei de mucava, închipuită șefă peste procurorii europeni. Nu se poate însă să nu îl anatemizăm pe cel ce aruncă, precum un scuipat, numele primei universități moderne a României, cu istoria numelor glorioase ce au trecut prin băncile sale ori pe la catedre, în aventura imposturii doctorale koveșiste.

Ar fi trebuit să îl cuprindă disperarea pe liderul ce cu nonșalanță clama nu doar în fața națiunii, nu doar în dreptul milioanelor de votanți ci chiar în fața logicii că, știind toate ce s-au întâmplat, a fost păcălit.

Și, de parcă nu era suficientă porția de păcăleală administrată tuturor de un marinar de cursă lungă, neam trezit acum că trebuie să ne luăm și porția de resemnare. Dacă ei și ai lor ne calcă în picioare, acum ce să facem? Să stăm și să înghițim fițele unui fost procuroraș comunist ajuns prin diverse funcții prin bunăvoința unor lideri politici, dar în viziunea lui, prin examene de inteligență profundă?

Ca în balada Miorița, pare că principala trăsătură națională postdecembristă este resemnarea în fața securismului, astfel că aproape toți oamenii politici din epoca democrată a României au pupat prin părțile moi instrumentele odioase ale statului totalitar, indiferent din cine a fost compus acesta.

În loc ca Revoluția, care în mintea bolnavă a lazărilor este doar o simplă lovitură de stat, să ne aducă oameni politici cu suflete curate, ne-a pricopsit cu politruci … cu buzele pătate!

 

Te-ar putea interesa și: