Buzărnescu a avansat pe tabloul principal de la Miami Open. Românca a salvat o minge de meci în faţa nemţoaicei Anna - Lena Friedsam
- Ioan Valentin Oprea
- 24 martie 2021, 00:19
Experimentata jucătoare în vârstă de 32 de ani a avut parte de o partidă de infarct, în ultimul tur al calificărilor de la Miami Open. Buzărnescu a salvat o minge de meci şi a revenit spectaculos de la 2 – 5 la 7 – 5, în setul decisiv al confruntării cu Friedsam.
Mihaela Buzărnescu a reuşit să avanseze marţi seară, pe tabloul principal al turneului WTA găzduit de capitala statului Florida, după ce a eliminat-o pe nemţoaica Anna - Lena Friedsam. La capătul unei confruntări dramatice, care s-a întins pe durata a aproape trei ore, jucătoarea din România s-a impus cu scorul de 2 - 1 la seturi.
Buzărnescu nu s-a regăsit deloc pe suprafaţa rapidă de la Miami Open, în actul întâi. Tenismena de 1,75 metri a cedat fără drept de apel, reuşind contraperformanţa de a pierde de trei ori pe propriul serviciu (2 - 6).
Revenire spectaculoasă a lui Buzărnescu
Jucătoarea originară din Bucureşti a arătat, apoi, o altă faţă în cel de-al doilea set. Cu un serviciu mult mai sigur şi cu un retur tot mai incisiv, Buzărnescu a împins disputa într-un set dicisiv, învingând într-un tie - break spectaculos, în care cele două tenismene au mers cap la cap, până la 4 - 4 (7 - 4).
Startul ultimului act nu a fost deloc unul pozitiv pentru Buzănescu. Românca a cedat de două ori pe propriul serviciu, iar nemţoiaca Anna - Lena Friedsam a servit pentru victorie, la 5 - 2. Tenismena din Germania a beneficiat chiar şi de o minge de meci, însă Buzărnescu şi-a păstrat nervii tari şi a întors rezultatul.
Patru românce pe tabloul principal de la Miami
Pentru a obţine calificarea în turul inaugural de la Miami, Buzărnescu a avut nevoie de trei mingi de victorie. Sportiva de 1,75 metri a câştigat, în cele din urmă, cu scorul de 7 - 5 şi se alătură astfel pe tabloul principal al competiţiei de 1000 de puncte altor trei tenismene din ţara noastră, Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.
Din postura de cap de serie numărul trei, constănţeanca Simona Halep va evolua direct în turul secund, fază în care a acces şi Sorana Cîrstea, în urma victoriei categorice obţinute în faţa junioarei de doar 16 ani, din Statele Unite ale Americii, Katrina Scott.