Iuda ne produce dezgust, restul ucenicilor ne inspiră o respectuoasă prețuire, însă apostolul Toma ne este simpatic; pare cel mai apropiat de slăbiciunile noastre omenești: neîncreză- tor, întârziat, curios...
Totuși, acestui „necredincios”, Biserica îi dedică prima duminică de după Înviere. Percepția populară, care tinde să umanizeze într-un mod fermecător sfinții și cerurile, îi face o mare nedreptate lui Toma. Când Iisus le vorbește ucenicilor despre viitoarea Sa moarte, Toma are o reacție unică: „Să mergem și noi să murim cu El”.
Cum să fie „necredincios” un asemenea bărbat, gata oricând de mucenicie? Pe astfel de „necredincioși” s-a clădit Biserica lui Hristos! Sfintele lor ciolane, vorba lui Radu Gyr, i-au servit drept schele și temelie. Altădată, același Toma îi provoacă lui Iisus, cu curiozitatea sa („Doamne, nu știm unde Te duci, iar calea cum o putem ști?”), fundamentala dezvăluire: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Costion Nicolescu observă că, spre deosebire de ceilalți apostoli, la fel de ignoranți, lui Toma nu i-a fost jenă să întrebe.
În fine, întârzierile proverbiale, care în mod sigur nu erau pricinuite de lenea ucenicului (s-a văzut cât era de avântat!), au ca deznodământ revelații cruciale. La Adormirea Maicii Domnului, apostolului i se deschide mormântul pentru a-și lua rămas bun de la draga lui moartă, însă groapa este descoperită goală.
Așa s-a aflat că Maica Domnului s-a mutat la Ceruri cu trupul. Iar absența lui Toma dintre ucenicii cărora Iisus li se arată în prima zi de Paști și refuzul apostolului de a crede până nu va pipăi rănile Înviatului prilejuiesc revelarea Dumnezeirii lui Hristos. Într-adevăr, după opt zile, când Iisus i se adresează direct absentului de data trecută: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și pune-o în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios”, toată îndoiala lui Toma se topește într-un noian de iubire duioasă, izbucnind: „Domnul și Dumnezeul meu!” Este prima recunoaștere a dumnezeirii lui Hristos cel Înviat. Și, atenție!, NU ni se spune că Toma a atins rănile lui Iisus.
De altfel, revelația că Iisus purta stigmatele și DUPĂ Înviere, că trupul Său, cu care putea trece prin ușile închise, și cu care se va Înălța la Ceruri, avea urmele cuielor și suliței, tot așa-zisei necredințe a lui Toma i se datorează. N. Steinhardt făcea excepționala remarcă: după cei 33 de ani de existență omenească pe Pământ, singurele lucruri pe care Iisus Le-a luat cu El în Ceruri sunt rănile de pe Cruce. Acestea au fost singurul dar al umanității pentru Mântuitorul ei. Când ne vine să ne batem pe burtă cu Toma, să-l considerăm egalul slăbiciunilor și puținei noastre credințe, să ne punem o întrebare simplă: câți dintre noi am avea astăzi tăria să zicem „Să mergem și noi să murim cu El!”
Recomandările noastre
