Profesorul Louis Rugier de la Universitatea din Besancon i-a acordat un interviu unui ziarist american despre viața oamenilor sovietici, după ce s-a întors dintr-o călătorie pe care o făcuse în 1932 în URSS,.

„Rusia se află în plină revoluție, căutând să instaureze un regim superior celui trecut. Dar una din primele observații pe care le-am făcut în recenta mea călătorie prin Rusia și câteva țări limitrofe, ca Estonia, Polonia, Letonia și Lituania, foste provincii țariste, nu militează câtuși de puțin în favoarea URSS și această observație are ca obiect alimentația, locuințele și îmbrăcămintea populației ruse, situația muncitorului și a țăranului.

Puțină supă falsă

În URSS muncitorul mănâncă zilnic puțină supă falsă, 400 grame de pâine neagră, câțiva castraveți și câteodată puțină scrumbie. Ouăle, untul, carnea au dispărut cu totul din cooperativele alimentare. Pe piața liberă 12 ouă costă 15 ruble (peste 1000 de lei), iar 400 de grame de unt, opt ruble.

Locuitorii dorm câte patru într-o cameră și umblă, ca și țăranii, în zdrențe, pe când în Polonia țăranii poartă haine îmblănite, căciuli de astrahan și cizme. În Lituania și Estonia, satele dau impresia belșugului”, povestea profesorul Rougier.

Ziaristul l-a întrebat:

Revoluția bolșevică avea ca scop, între altele, suprimarea claselor. Oare?

Rougier: Câtuși de puțin. N-au suprimat clasele. Există o scară de salarii. Un servitor primește 30 de ruble (rubla era cotată la aproximativ 72 de lei) pe sătămână, un lucrător necalificat – 80, unul specializat de la 250 la 400 de ruble, un inginer – 1000, directorul unui institut științific – 1400, scriitorii și agazetarii ajung să cîțige până la 5000.

Radek, director la „Izvestia”, locuiește într-un apartament foarte frumos, unde trei camere sunt rezervate bibliotecii sale.

Pentru a rezuma, scara salariilor a creat două clase; proletarii și o burghezie, căreia îi e rușine șă-și arate confortul.

Țărănimea e exploatată în mod groaznic

Pe de altă parte, fusese vorba să se pună capăt exploatării omului de către om. Or, țărănimea e exploatată în mod groaznic.

Ea susține material regimul. Statul cumpără de la țărani 16 kg de grâu (un pfund) la prețul de o rublă și jumătate. Or, pfundul de făină neagră costă pe piață între 160 și 200 de ruble.

Pentru a plăti mașinile importante din străinătate și specialiștii angajați prin contracte, URSS a avut nevoie de devize. A vândut, deci, cu prețuri foarte scăzute materiile prime produse, începând cu grâul”...

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric