Bulgaria va merge la urne în iulie. Președintele bulgar se confruntă cu necesitatea dizolvării parlamentului. Socialiștii sunt al treilea partid politic care refuză să conducă guvernul după alegerile parlamentare.
Bulgaria va merge la urne în iulie după ce sâmbătă socialiştii au devenit al treilea partid politic care a refuzat să conducă un guvern, după alegerile parlamentare de luna trecută.
Imposibilitatea de a crea o majoritate într-un parlament fragmentat
Socialiştii, care şi-au pierdut aproape jumătate din mandate la alegerile din 4 aprilie, au spus că ar fi imposibil să se construiască o majoritate de lucru într-un parlament fragmentat. Ei vor preda astfel mandatul imediat imediat după preluare pe 5 mai 2021.
Preşedintele Rumen Radev se confruntă cu necesitatea de a dizolva parlamentul, de a numi o administraţie interimară şi de a convoca alegeri în cel mult două luni - cel mai probabil pe 11 iulie 2021, mai precizează sursa citată.
O incertitudine politică prelungită ar putea împiedica capacitatea celui mai sărac stat membru al Uniunii Europene de a-şi relansa economia afectată de pandemie şi de a folosi în mod eficient fondul de redresare post-pandemie în valoare de 750 miliarde euro (896 miliarde dolari) al UE, mai precizează sursa citată.
Partidul decentru dreapta GERB și ”Există un Astfel de Popor” (ITN) - au renunțat la încercările de a forma un guvern
Decizia socialiştilor vine după ce atât partidul de centru-dreapta GERB al premierului demisionar Boiko Borisov, cât şi noul partid anti-sistem 'Există un Astfel de Popor' (ITN), condus de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov, au renunţat la încercările de a forma un guvern.
Furia populară împotriva corupţiei extinse după aproape un deceniu de guvernare a lui Borisov a sporit sprijinul pentru partidul anti-elită ITN şi pentru două formaţiuni mai mici anti-corupţie, deşi cele trei nu dispun de o majoritate în cameră.
Socialiştii, care au făcut campanie pentru a scoate GERB de la guvernare, au declarat că cele trei noi partide au refuzat să intre în alianţă cu ei.
"Cele trei noi partide din parlament au arătat imaturitate politică, nu şi-au putut depăşi ego-ul", a declarat liderul socialist Kornelia Ninova.
"În această situaţie, în ciuda voinţei noastre pentru o schimbare, un guvern condus de noi, chiar şi unul temporar, este imposibil".