Bugetul pe 2009 a ajuns în parlament

Bugetul pe 2009 a ajuns în parlament

Proiectul bugetului de stat pe 2009 a ajuns pe masa parlamentarilor, care trebuie să-şi prezinte un punct de vedere pe marginea sa până pe 20 decembrie, a anunţat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

Astfel, adoptarea noului buget se va face de către parlamentarii aleşi la sfârşitul lunii noiembrie, iar astăzi va fi adoptat calendarul termenelor privind dezbaterea acestuia. Potrivit lui Olteanu, bugetul va fi distribuit deputaţilor în zilele următoare, aceştia putând formula amendamente chiar înainte de alegerile parlamentare.

Totodată, şi deputaţii nou-aleşi vor mai avea şi ei aproximativ două săptămâni la dispoziţie să aducă schimbări proiectului de buget. „Este datoria viitorului executiv să-şi pună amprenta politică pe viitorul buget de stat. Viitorul executiv este cel care trebuie să-şi stabilească priorităţile pentru anul 2009“, a motivat Olteanu printr-un comunicat de presă. Forma proiectului de buget trimisă parlamentului a fost aprobată săptămâna trecută de guvern şi nu include alocări pentru majorarea salariilor profesorilor cu 50%, care a fost amânată pentru aprilie 2009.

Pentru anul viitor sunt prevăzute venituri de 223,4 miliarde de lei (echivalent a 38,6% din PIB), în timp ce cheltuielile se ridică la 235,1 miliarde de lei (40,6% din PIB), fapt care evidenţiază un deficit bugetar estimat la 2%. Elaborarea bugetului s-a bazat pe o creştere economică pe anul viitor de 6% şi o rată a şomajului de 3,9%.

Ne puteți urmări și pe Google News