Bugetarii câştigă pe rând condamnarea "legii -25%"
- Adam Popescu
- 13 noiembrie 2010, 10:08
Un grup de profesori din Călăraşi a câştigat ieri prima bătălie cu statul împotriva reducerii cu 25% a indemnizaţiei de concediu, declarată ilegală, pe modelul deja consacrat din Vâlcea.
Sindicatul Liber din Învăţământ Călăraşi a obţinut o primă decizie favorabilă din partea Tribunalului Călăraşi, care a declarat ieri ilegală reducerea cu 25% a indemnizaţiei de concediu pentru un grup de profesori de la Grupul Şcolar de Transporturi Auto din oraş.
Decizia este atacabilă cu recurs, însă, în cazul în care profesorii vor câştiga şi la ultima instanţă, autorităţile locale vor fi obligate să le restituie sumele pierdute în lunile de vară, după reducerea veniturilor tuturor bugetarilor cu 25% stabilită de executiv în luna iulie, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), la care sunt afiliaţi profesorii.
Procese similare sunt în derulare şi în alte judeţe, unde federaţia are organizaţii sindicale afiliate, fiind vorba despre aproximativ 150.000 din cei 200.000 de membri ai FSLI.
"Sentinţa obţinută la Tribunalul Călăraşi a creat un precedent şi sperăm ca restul proceselor din ţară să primească sentinţe similare", potrivit lui Simion Hancescu, liderul FSLI. În cazul în care cei care au dat statul în judecată vor câştiga indemnizaţiile de concediu, cei de la FSLI susţin că executivul ar fi nevoit să le plătească, în total, aproape 120 de milioane de lei, sume nete.
Sute de mii de procese în toată ţara
Decizia Tribunalului Călăraşi de a declara ilegală reducerea cu 25% a indemnizaţiilor de concediu primite de profesori vine după "o victorie" cu care bugetarii au spart gheaţa.
Astfel, luna trecută, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis că reducerea salariilor cu 25% în cazul a şase funcţionari de la Primăria Voineasa şi a doi judecători de la Judecătoria Bălceşti este ilegală şi, ca atare, cei opt angajaţi ai statului ar trebui să-şi primească banii înapoi, însă doar dacă decizia va deveni definitivă şi irevocabilă.
Judecătorii au considerat că diminuarea aplicată de executiv reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului. Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare similare, iar, la începutul lui noiembrie, profesorii de la "Spiru Haret" au câştigat o primă sentinţă favorabilă la Tribunalul Dolj.
Astfel de procese sunt în toată ţară, fiind implicate toate categoriile de bugetari. Marius Petcu, vicepreşedintele Sanitas, estimează că toţi cei 120.000 de membri sindicali vor fi în proces cu statul. Iar în administraţia publică, numărul celor care îşi cer în instanţă banii înapoi depăşeşte 100.000 de persoane, potrivit liderilor sindicali.
REACŢIE
Emil Boc: "Decizia instanţei nu poate opri aplicarea legii"
În timp ce bugetarii devin optimişti cu privire la recuperarea sumelor pierdute din salariu, începând cu veniturile din luna august 2010, premierul Emil Boc susţine că legea se va aplica în continuare. Acesta a spus ieri că decizia Tribunalului Vâlcea, care a declarat ilegală reducerea salariilor cu 25% luna trecută, va fi atacată la instanţele superioare, fără a avea efecte imediate.
"Decizia Curţii Constituţionale privind Legea de reducere a salariilor este de constituţionalitate. O decizie judecătorească a unei instanţe nu poate opri aplicarea legii, iar această decizie va fi atacată la instanţele superioare, nefiind definitivă", a precizat Boc ieri, aflat într-o vizită la şantierul centurii de nord a Bucureştiului.
În plus, atunci când jurnaliştii i-au cerut să comenteze motivarea tribunalului, potrivit căreia diminuarea salarială reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate stipulat de Convenţia Drepturilor Omului, premierul a răspuns: "Dar când patronii dumneavoastră au fost obligaţi să vă taie salariile au încălcat drepturile omului?".