Budăi a aflat din presă despre „ororile” din azilele de bătrâni. Consiliera lui Firea s-a suspendat. Update

Budăi a aflat din presă despre „ororile” din azilele de bătrâni. Consiliera lui Firea s-a suspendat. Update Sursa foto: Razvan Valcaneantu \EEC

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că a aflat despre „ororile” din azilele pentru bătrâni din Ilfov din momentul în care a văzut informațiile în presă. Pe de altă parte, același ministru a afirmat că instituția sa colaborează cu anchetatorii încă din luna februarie, dar a vorbit și despre un control din luna august, anul trecut, ale cărui concluzii au fost puse la dispoziția organelor penale.

Update: Ligia Gheorghe, consiliera Gabrielei Firea, și-a suspendat contractul de muncă, după ce a fost audiată ca martor în dosarul „azilurilor groazei” din Ilfov. Mâna dreaptă a Gabrielei Firea, așa cum este cunoscută, Ligia Gheorghe a fost membru fondator în una dintre asociațiile care gestiona unul dintre azilele anchetate. Ea s-a retras din această instituție, în urmă cu mai multă vreme.

„Pentru a nu afecta percepția publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea și a ministerului, doamna G. L. a solicitat astăzi suspendarea contractului de muncă pentru funcția de consilier al ministrului, pe perioada desfășurării anchetei”, a transmis Ministerul Familiei, într-un comunicat de presă.

Ministerul Muncii colaborează cu procurorii și polițiștii care lucrează la ancheta de la azilele de bătrâni din Ilfov din luna februarie. Șeful instituției, Marius Budăi, a declarat că a descoperit ororile din aceste azile în momentul în care a văzut informațiile în presă. El a făcut o serie de declarații pe acest subiect vineri la finalul ședinței de Guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă vorbim de orori, aşa cum au fost prezentate în presă, (am aflat) exact de când am prezentat în presă. Dacă vorbim de acel calendar, avem un calendar în care din februarie colaborăm cu cei care realizează anchetele şi am pus la dispoziţia dumnealor toate aceste dosare şi multe altele pe care dumneavoastră le vedeţi aici”, a răspuns Marius Budăi unei întrebări din partea unui jurnalist care a dorit să știe când a descoperit ce se întâmplă în centrele de bătrâni.

Mai mult, Budăi a vorbit și despre un control al cărui rezultate au fost puse la dispoziția tuturor instituțiilor abilitate să ia măsuri. Aceste verificări, conform ministrului, ar fi avut loc în luna august a anului trecut.

„Nu numai de atunci (din luna februarie – n. red. ) şi din august anul trecut am avut un control. Acel control a fost pus la dispoziţia anchetatorilor, dar şi rezultatele lui la dispoziţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. (….) Nu am posibilitatea să închidem aceste centre, punem la dispoziţia celor care furnizează servicii sociale şi contractează servicii sociale, conform legii, care sunt DGASPC-urile, informaţiile”, a mai spus Marius Budăi.

Azilele de bătrâni vor fi dotate cu camere video

Ministrul Muncii s-a justificat spunând că nu încearcă să paseze responsabilitatea pentru „ororile” din căminele de bătrâni. Marius Budăi a explicat că există obligația celor care contractează serviciile de asistență socială să facă toate verificările și controalele care se impun.

„Nu fac o pasare a vinei, nicidecum. Am lucrat şi la Protecţia Copilului, am lucrat şi în AJPIS, lucrez şi în Ministerul Muncii, am lucrat şi la Casa de Pensii. Vă spun exact cum este legislaţia. Cel care contractează un serviciu, indiferent că vorbim de un serviciu social de această dată, de orice şi îl ordonanţează la plată lunar şi plăteşte lunar, are obligaţia să verifice dacă serviciul respectiv a fost furnizat la standardele minime contractate sau dacă produsele respective au fost furnizate conform contractului şi abia după aia avizeze şi faci curat”, a completat ministrul Muncii.

Tot în acest context, Marius Budăi a anunțat că în toate azilurile de bătrâni din România se vor instala sisteme de monitorizare video. Obiectivul urmărit, printr-o astfel de măsură, este de a opri relele tratamente aplicate beneficiarilor.

„Voi solicita și de la DGASPC Ilfov cu verificările pe care le-au făcut lunar, atunci când dădeau la plată aceste facturi. DGASPC era în contract cu aceste centre de asistență și lunar verificau ceea ce înseamnă respectare condiții minime. Cred că este necesar ca DGASPC să demareze un control. Am dispus constituirea unei comisii la nivelul AJPIS”, a mai spus Marius Budăi.

Marius Budăi anunță controale în toată țara

Totodată, ministrul a declarat că urmează să fie demarate verificări și controale în toate instituțiile de acest fel, azile de bătrâni, din întreaga țară. Marius Budăi a precizat că vor fi controlate toate centrele, fără excepție de echipe coordonate de prefecturi.

„Am luat act de demiterea conducerile cerute de domnul premier. Am dat dispoziție ca prin ordine de prefecți la nivelul județelor țării să se formeze comisii cu DSP și DSVSA. Se vor verifica toate centrele, nu va fi niciunul evitat. I-am cerut premierului Marcel Ciolacu să instalăm camere de filmat la aceste centre, ca la nevoie filmările să fie puse la dispoziția organelor de anchetă”, a declarat Marius Budăi.