Un nou document al Ministerului Sănătății, publicat deja în Monitorul Oficial, instituie o serie de criterii suplimentare pe baza cărora se decide carantinarea unei localități. Bucureștiul se încadrează în aceste criterii.
Potrivit criteriilor cuprinse în acest document, apărut în Monitorul Oficial, carantina ar putea fi instituită în București de Paște. Potrivit Digi 24, documentul, publicat deja în Monitorul Oficial, este semnat de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan. Însă colegul ei, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu știe de acest act. Nici prefectul Capitalei, Alin Stoica, nu are cunoștință de respectivul document.
Noi criterii: se iau în calcul testările, rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din ATI
Ministerul Sănătății a elaborat un nou ordin prin care introduce o serie de criterii suplimentare pentru carantinarea localităților, în contextul pandemiei. Potrivit documentului, nivelul de testare Covid-19 devine criteriul principal al noului punctaj, alături de rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI. Astfel, numărul de teste de coronavirus efectuate în ultimele 7 zile, alături de rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile și gradul de ocupare a paturilor ATI din județul respectiv sunt factorii principali ai punctajului.
Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minimum 60 de puncte. Restul localităților vor fi carantinate dacă au minimum 70 de puncte. Rata de incidență cumulată în 14 zile de la care se poate institui carantina este de 3 cazuri la o mie de locuitori.
Ieșirea din carantină, posibilă doar la o rată de incidență de 3 la mia de locuitori
Pentru ieșirea din carantină este prevăzut un singur criteriu foarte precis: rata de incidență de sub 3 cazuri la o mie de locuitori. Ordinul a fost semnat de secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan. Potrivit documentului publicat, marți, în Monitorul Oficial, a fost introdusă o grilă pe baza unui punctaj. Dacă o localitate are mai mult puncte comparativ cu o altă localitate, înseamnă că situația epidemiologică este gravă, deci poate intra în carantină.
În ultima perioadă, secretarul de stat Andreea Moldovan a invocat beneficiile unei carantine naționale. De exemplu, oficialul a declarat miercuri, la Digi FM, că „două săptămâni de carantină ar face minuni”. Totuși, termenul carantină sperie și aceasta ar fi cu greu acceptată, mai ales de populație, a explicat Moldovan.