Bucureștenii și primarul din sectorul 4 construiesc școli și grădinițe pentru românii din Ucraina

Bucureștenii și primarul din sectorul 4 construiesc școli și grădinițe pentru românii din Ucraina

Drama românilor din Bucovina de Nord, Ucraina, nu se oprește numai la tensiunile create în România din cauza legii educației, care ar interzice predarea în limbile minorităților etnice, începând cu gimnaziul. Ea continuă și cu lipsa unităților de învățământ, cu condiții decente pentru elevi. Mahala și Ostrița sunt două localități din regiunea Cernăuți, ambele locuite în proporție de aproape sută la sută de români care se confruntă cu o astfel de problemă.

Timp de trei ani, primarul comunei Mahala, Elena Nandriș, a bătut la porțile autorităților din România cu proiectele în mână, pentru a cere ajutor financiar. Astfel, a ajuns la Primăria Sectorului 4 din București, acolo unde și-a prezentat proiectul care a fost votat în unanimitate în ședința Consiliului Local. Edilul Daniel Băluță i-a promis o finanțare de 50.000 de euro.

„La început am fost reticentă și nu am crezut că este posibil așa ceva, pentru că peste tot unde mă duceam, nu primeam decât uși închise. Dar în momentul în care am primit banii, am început să plâng de bucurie și mi-am dat seama că, întradevăr, sunt oameni de cuvânt”, a declarat Elena Nandriș.

Acum, Primăria Sectorului 4 a început lucrările de construcție la patru unități de învățământ - două grădinițe, o școală și o bibliotecă, în cadrul unui proiect pilot, care vizează sprijinirea financiară a comunităților românești din Ucraina.

Acest lucru a fost posibil, urmare a acordului de înfrățire existent între Sectorul 4 și primăriile localităților Mahala și Ostrița. Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a participat sâmbătă, 11 mai 2019, la inaugurarea lucrărilor de construire a patru obiective cultural-educative, finanțate din bugetul local. Prima unitate de învățământ care a beneficiat de sprijn financiar, în valoare de 50.000 de euro, a fost grădinița din localitatea Mahala. Aceasta are o capacitate de 120 de locuri și este singura unitate de învățământ destinată preșcolarilor din zona respectivă. Timp de 20 de ani, nu a existat nicio grădiniță pentru copiii a peste 7.000 de români care locuiesc în cele patru sate ale comunei Mahala.

„Este normal ca românii să fie preocupați de români”

„Oameni ca voi, oameni care se luptă să își păstreze identitatea, care se bucură că sunt români, nu fac altceva decât să ne motiveze și pe noi să facem aceste lucruri normale. Nu am făcut un cadou, ci încercăm să îndreptăm niște lucruri care nu au funcționat așa cum trebuie, până acum. Îmi doresc să realizăm cât mai repede ce ne-am propus. Este normal ca românii să fie preocupați de români”, a declarat, în deschiderea evenimentului, edilul Daniel Băluță.

La evenimentul care a avut loc sâmbătă, în comuna Mahala, a participat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, viceprimarul Andrei Trocan, Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, și consulul general al României la Cernăuți, IrinaLoredana Stănculescu. „Ținem foarte mult la tradițiile noastre și de aceea am apelat la ajutorul primarului Sectorului 4, și vă mulțumim pentru bucuria pe care ne-ați făcut-o. Ne ajutați astfel să facem grădiniță de copii și o casă de cultură. Noi vrem să rămânem români, așa cum suntem din moși strămoși. Iar dumneavoastră, astfel, ne ajutați să nu ne pierdem identitatea”, a declarat în deschiderea evenimentului, Elena Nandriș, primarul comunei Mahala.

Pe lângă oficialități, la eveniment au participat și ansamblul folcloric „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, județul Suceava. „Am venit astăzi, alături de 30 de oameni din comună și cu prietenii noștri din București. Cum să nu plângi când vezi că o comunitate întreagă plânge? Lacrimile sunt și de bucurie și Dumnezeu să binecuvânteze toți românii”, a spus directorului Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, Ilaria Pușcă.

Casa de cultură

O altă investiție va viza o casă de cultură ce urmează să fie construită în localitatea Mahala, pentru comunitatea românească, din regiunea Cernăuți. Proiectul a fost realizat încă de acum cinci ani, dar lucrările nu au putut fi demarate din lipsa fondurilor. Totodată, în baza acordului de înfrățire dintre Sectorul 4 și primăriile localităților Mahala și Ostrița, va fi acordat un sprijin financiar, în valoare de 50.000 de euro pentru consolidarea și modernizarea unei școli în localitatea Ostrița. Acestea vor începe în cel mult două luni de zile și vor consta în transformarea unei școli vechi într-o unitate de învățământ nouă, cu toate dotările necesare, cu profil sportiv. Astfel, aproape 500 de elevi vor avea condiții moderne de studiu. Irina-Loredana Stănculescu, consulul general al României în Cernăuți, a declarat, pentru EVZ, că aici este cea mai mare comunitate de români și are nevoie de mult sprijin financiar: „Satele de aici doresc să se dezvolte, trebuie să păstrăm în continuare tradițiile și obiceiurile, limba și cultura românească. Iar prin sprijinul primarului Sectorului 4, astăzi se face un prim pas important”.

 

Bucuria copiilor mici și mari

Cei mici, dar și cei mari, i-au așteptat cu nerăbdare pe oaspeții români, pentru a le mulțumi pentru sprijinul acordat. Mihai, elev în clasa a VII-a, a declarat pentru EVZ: „Mă bucur mult că se va construi căminul cultural. Vom avea astfel posibilitatea de a face și activități frumoase aici. Abia aștept să fie gata”. Ion are un nepot în clasa a IV-a. A primit cu bucurie faptul că lucrările vor începe și aici. „E un lucru foarte bun că se va renova căminul cultural. Copiii aveau nevoie de așa ceva. Casa de cultură de aici e făcută prin 1975. Le mulțumim bucureștenilor din Sectorul 4, românilor, că s-au gândit la noi. Prin acest proiect păstrăm vie legătura dintre românii de acolo și cei de aici. Este o binecuvântare pentru noi”.

 

Hai că se poate! - mesajul bucureștenilor

Tot sâmbătă a avut loc și întâlnirea primarilor din regiunea Cernăuți. Motivați fiind de faptul că s-au strâns fonduri, edilii locali au dorit să îl cunoască pe Daniel Băluță. El le-a transmis că „aceste parteneriate vin ca urmare a accentuării unei relații de prietenie deosebite ce există între statul român și cel ucrainean. Acum mulți ani părea imposibil, astăzi este posibil. Ucraina trece prin momente grele și este normal ca și noi, cei care ne aflăm în vecinătate, tocmai pentru că ne considerăm prieteni, să ne manifestăm ca atare. După atâta timp, astăzi înregistrăm o premieră. Suntem prima autoritate administrativ-teritorială din România care a generat un parteneriat cu efecte în două comunități din Ucraina - Mahala și Ostrița. Sectorul 4 are un slogan - #haicasepoate. Iată că se poate și în Ostrița și Mahala”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News