Din cuprinsul articolului
Orașul București era o aglomerare dezordonată de case, ulițe, dughene negustorești și poverne. Nu exista sistematizare, nu exista alimentare cu apă, alta decât aceea cărată de sacagii din Dâmbovița și alte cișmele. Nu e de mirare că incendiile erau dese. Însă, niciunul nu afost ca incendiul din aprilie 1847. Incendiul respectiv a rămas în conștiința urbană a Capitalei drept „Marele Foc”.
12/24 aprilie 1847 - Marele Foc asupra Capitalei
Oraşul Bucureşti a fost cuprins de un incendiu devastator, numit generic drept ”marele foc de Paşti”. Acesta a avut loc în data de 12/24 aprilie 1847. Dar oare cum s-a ajuns ca în București să înceapă acest prăpăd?
Bucureştenii obişnuiau să tragă focuri de pistoale în aer, în semn de bucurie. Un copil de 11 ani, potrivit mărturiilor vremii, a descărcat un pistol în direcţia acoperişului din şindrilă putredă al unui grajd. Copilil fiind foarte aproape de acel grajd, glonţul fierbinte şi praful de puşcă au aprins lemnul putrezit şi foarte uscat de bătaia soarelui dogoritor. Pare paradoxal acum, când România e afectată de cicloane polare, dar cu peste 170 de ani în urmă, în aprilie, deja era foarte cald! Grajdul se afla pe proprietatea cluceresei Drugăneasca, lângă Bisrica Sf. Dimitrie din București.
Dimensiunea sinistrului
Neexistând o sistematizare a străzilor şi nici suficiente fântâni (canalizarea nu exista), focul a cuprins rapid întregul oraş București, inclusiv Temniţa. Au ars 2000 de case, 36 000 de bucureşteni rămânând fără locuinţă. În acel sinistru, au ars case, prăvălii, hanuri, dar şi biserici vestite: biserica Mânăstirii Sf. Gheorghe Vechi, Biserica Mânăstirii Sfântul Gheorghe, vechea Biserică a Mânăstirii Bărăţie, Biserica Batiştei. În total, a ars o treime din Bucureşti! Vorbim de 20 mahalale, inclusiv Şelari, Colţea, Curtea Veche, Şerban Vodă! Adică zona din apropierea Hanului lui Manuc, Splaiului Independenței, Bulevardului I.C.Brătianu de astăzi!
Se afirmă că pagubele au totalizat 55 milioane de lei (locuinţe, prăvălii, bunuri, mărfuri). Sinistrul a dus la moartea a 15 bucureşteni, dar autorităţile au admis că dacă incendiular fi izbucnit noaptea, ar fi produs un număr inimaginabil de victime omeneşti, iar pagubele materiale ar fi fost mult mai considerabile.
Prima măsură - crearea unui serviciu de pompieri mai performant decât „roțile de tulumbagii” existente după 1831
Sinistrul care a lovit orașul București a avut loc cu un an înaintea momentului Revoluției de la 1848. Domnitorul Gheorghe Bibescu, din timpul căruia datează multe reforme de sistematizare, a încercat să prevină pe viitor astfel de incendii. S-a trecut la o evidență a sacagiilor și cișmelelor orașului. Existau deja „roțile de pompieri” prin Regulamentul Organic, trecându-se la mărirea numărului și efectivelor acestora.
Așa au apărut companii de pompieri precum aceea comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu în septembrie 1848, în Bătălia de pe Dealul Spirii. S-a încercat pentru ultima dată repararea Turnului Colței, devastat de cutremurele din 1802 și 1838. A fost demolat în 1888, pentru că la 1893, a fost ridicat Foișorul de Foc drept punct de observație a incendiilor.
