Brokerul de armament, Virgil Georgescu, de la „eroul american modern” - la 10 ani de închisoare
- Ramona Feraru
- 5 decembrie 2016, 00:00
Virgil Flaviu Georgescu , de 43 de ani, a fost condamant de o judecătorie din Manhattan, SUA, la zece ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi făcut trafic de armament pentru o rețea teroristă din Columbia, transmite Reuters.
Pe baza rechizitoriului întocmit de procurorii din New York, Virgil Flaviu Georgescu împreună cu băcăuanul Cristian Vintilă și cetățenul italian Massimo Romagnoli au fost arestați și acuzați că ar fi brokeri de armanet și că ar face parte dintr-o rețea care urma să vândă grupării teroriste FARC, din Columbia, mitraliere și lansatoare de rachete. Doar că Virgil Flaviu Georgescu nu știa că cei care susțineau că reprezintă gruparea FARC erau ofițeri sub acoperire ai Drug Enforcement Administration din Statele Unite (DEA). În urma unor convorbiri telefonice și a unor întâlniri, cei doi români și italianul au fost de acord să facă rost de arme, incluzând mitraliere și tunuri pentru falșii traficanți de droguri, agenți sub acoperire. Din acest grup, Romagnoli a fost de acord să facă rost, în mod fraudulos, de certificate EUCS care aveau scopul de a face ca vânzarea ilegală de arme să pară una legitimă. Pentru a efectua tranzacția, cei doi români și italianul s-a întâlnit în două rânduri cu ofițerii acoperiți. Discuțiile s-au purtat pe teritoriul României și a Muntenegrului. Georgescu le-a spus falșilor teroriști că armele pe care le procura Vintilă urmau să fie transportate până în Africa, de unde FARC urma să le preia pentru a le duce la destinație, în America de Sud. Valoarea armamentului fusese stabilită la 15 milioane de dolari. Avocatul lui Georgescu a susținut, în fața juriului american, că, de fapt, clientul său s-a implicat în acest acord pentru a ajuta CIA. Acesta a spus că, după ce a fost contactat de agentul sub acoperire, Georgescu a sunat la CIA. Acesta din urmă lucrase anterior ca informator pentru Federal Bureau of Investigation (FBI) în anii 2000, în Nevada, într-o investigație legată de criminalitate organizată, potrivit avocatului. Mai mult, presa de peste Ocean a consemnat că avocatul l-a prezentat le Georgescu drept un „erou american modern”