Marile agenții de presă relatează că președintele Putin a transmis Statelor Unite, prin intermediari, propuneri de încetare a focului în Ucraina, dar „americanii i-au spus Moscovei că nu vor discuta despre o posibilă încetare a focului fără participarea Ucrainei”. Se confirmă ce scriam la început de februarie: „la împlinirea a doi ani de la începutul operațiunii speciale, președintele Putin ar dori să anunțe încheierea fazei fierbinți a conflictului din Ucraina și inițierea de negocieri pentru încetarea focului”. De ce au loc aceste evoluții? Ce va urma?

Filibustierul

M-am amuzat bine urmărind interviul lui Carlson Tucker cu domnul Putin. Politicienii se feresc de jurnaliști, fiindcă pun întrebări incomode. Și acest interviu a început abrupt: „La 22 februarie 2022, v-ați adresat țării dumneavoastră, printr-un discurs difuzat atunci când a început conflictul din Ucraina; ați spus că acționați pentru că ați ajuns la concluzia că SUA, prin intermediul NATO, ar putea iniția un, citez, atac surpriză asupra țării noastre”.

Președintele rus a ripostat în stil KGB negând categoric că ar fi făcut respectiva afirmație! Și pe fondul uluielii provocate de minciuna sfruntată, a preluat inițiativa și a contraatacat printr-o tehnică numită filibustă: l-a plimbat mai bine de un ceas pe jurnalist prin meandrele istoriei Rusiei, de la cneazul Vladimir încoace. Până la urmă americanul și-a pierdut răbdarea: „De ce este relevant pentru ceea ce s-a întâmplat acum doi ani?!”.

Gând în gând cu bucurie: nerăbdarea jurnalistului i-a oferit domnului Putin pretext ca să sară peste chiar acele evoluții recente care sunt intens controversate. A dispărut astfel orice referire la cadrul juridic încălcat de agresorul rus: Carta ONU, semnată în 1946 de Rusia și Ucraina ”care nu există”; Actul Final OSCE, unde amândouă statele sunt membre;  Acordurile de la Belaveja și  Protocoalele de la Alma-Ata care, în 1991, au stabilit baza juridică a relațiilor ruso-ucrainene și frontierele; Memorandumul de la Budapesta, prin care Rusia se angaja în 1994 „să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei”. Astfel, domnul Putin a ”driblat” de multe întrebări supărătoare.

O scăpare semnificativă

Filibusta prezintă însă un mare risc: tot bătând câmpii, s-ar putea să-ți scape fărâme de adevăr! Iată, cu acest prilej am aflat motivul real al agresiunii ruse: „A apărut problema asocierii cu UE. Noi am fost întotdeauna indulgenți cu asta: faceți cum vreți! Dar când am citit acel tratat de asociere, s-a dovedit a fi problematic pentru noi, fiindcă aveam o zonă de liber schimb și frontiere vamale deschise cu Ucraina care, în cadrul acestei asocieri, trebuia să-și deschidă frontierele pentru Europa. Asta ar fi putut duce la inundarea pieței noastre.” Adică, mai pe înțeles: expansiunea capitalismului modern în Ucraina ar fi concurat ”capitalismul de cumetrie” instaurat de oligarhia protejată de Kremlin.

Primul imbold al Rusiei a fost construirea unui nou Zid al Berlinului: „Am spus: Nu! Nu va fi așa! Vom închide granița cu Ucraina!” Dar asta s-a dovedit greu de făcut: „E vorba de legăturile de cooperare pe care s-a bazat toată economia ucraineană. Cooperarea între întreprinderi, foarte strânsă încă de pe vremea URSS. O întreprindere de acolo producea componente pentru a fi asamblate atât în Rusia, cât și în Ucraina și viceversa. ” Iar atunci domnul Putin a considerat că e mai simplu să trimită tancurile în Ucraina.

Adevăratul mesaj

Așa cum au remarcat mulți comentatori, discursul de două ceasuri al domnului Putin (care numai interviu nu e!) n-avea cum să se adreseze publicului occidental: după primele cinci minute de bătut câmpii cu cneji și voievozi, 99% din telespectatori au și schimbat canalul.

E clar că se adresează altui public. Care? Pentru a afla, trebuie mai întâi să dezgropăm, din noianul de referințe istorice, adevărata esență a mesajului. E destul de simplu: pregătindu-se pentru discurs, domnul Putin a memorat o serie de detalii concrete cu care să-și argumenteze spusele. Ca orice om, și dânsul are o memorie limitată – deci a reținut detaliile esențiale, cele care argumentează nucleul discursului său.

Iar singurul moment în care discursul este argumentat prin cifre și procente este cel legat de relațiile ruso-chineze: „Până în 2022, cam 80% din tranzacțiile de comerț exterior ale Rusiei s-au efectuat în dolari americani și euro. Dolarii americani reprezentau cam 50% din tranzacțiile noastre cu terțe state; în prezent acest procent a scăzut la 13%.... Apropo, tranzacțiile noastre în yuani reprezentau atunci cam 3%. Astăzi, 34% din tranzacțiile noastre sunt efectuate în ruble și cam la fel de mult, puțin peste 34%, în yuani.”

„Împreună cu colegul și prietenul meu, președintele Xi Jinping, ne-am stabilit obiectivul de a atinge nivelul de 200 miliarde $ schimburi comerciale bilaterale.” După care domnul Putin s-a lansat într-o apologie a relațiilor Rusiei cu China care, în viziunea sa, va îngropa curând și Statele Unite, și G7.

Bau-baul de la San Francisco

Dar de ce dânsul simte nevoia să laude relațiile economice ruso-chineze? Fiindcă această orientare începe să fie controversată în Rusia, existând temerea că este dezechilibrată și ar putea evolua spre o dominație chineză asupra economiei ruse.

Astfel, în 2023 exporturile rusești spre Asia – adică în principal China, principalul partener - au crescut cu 5,6%. Dar importurile Rusiei din Asia au crescut dezechilibrat, cu 29,2%. Situația a contribuit la scăderea cu 58,5% a excedentului balanței comerciale. Pe hârtie, Rusia înregistrează un excedent comercial de 140 miliarde $ - însă în realitate acest excedent nu este exprimat în $, ci în yuani, monedă a cărei pondere în tranzacții a evoluat de la 3% la 37%. Pentru prima dată în istorie, valoarea yuanilor depozitați în băncile rusești e mai mare decât valoarea dolarilor, potrivit Băncii Centrale a Rusiei. Iar procesul de ”yuanizare” se va accelera: băncile chineze au decis să deruleze toate operațiunile cu Rusia în yuani, fiind amenințate de SUA cu sancțiuni secundare.

O parte din intelighenția rusă își pune întrebarea dacă aceasta e direcția corectă, dacă nu cumva există o înțelegere între China și SUA, perfectată la San Francisco, privind expansiunea celor două state în detrimentul Rusiei: „Oare ce urmează? Dacă schimbați o putere colonială cu altă putere colonială, mult mai puțin sentimentală, mai neiertătoare? Este BRICS în pericol de a fi complet dominat de economia chineză, într-un mod care afectează suveranitatea țărilor membre? Vă îngrijorează acest fapt?”

Cu mingea ridicată la fileu, domnul Putin se grăbește să răspundă: „Am mai auzit asemenea povești cu Bau-Bau. Este o poveste cu Bau-Bau! ... comerțul nostru este bine echilibrat, reciproc complementar în ceea ce privește tehnologia de vârf, energia, cercetarea și dezvoltarea științifică. Este foarte bine echilibrat.”

De ce acum?

Trecerea Rusiei la yuan ca monedă de referință de facto nu s-a făcut peste noapte, ci a evoluat din 2022 încoace. Atunci de ce s-au accentuat tocmai acum temerile intelighenției ruse privind relațiile cu China? Fiindcă China trece prin mari turbulențe financiare.

În perioada când ponderea tranzacțiilor în yuani pe bursele rusești a evoluat de la 3% la 37%, cele patru mari burse chineze (Șanhai, Șenzen, Beijing și Hong Kong) au pierdut circa 30% din capitalizare: 7.000 de miliarde $. Adică tot atât cât produsul intern brut însumat al Franței și Japoniei! Inițial, eforturile Guvernului chinez de a gestiona criza au dat rezultate: în august 2023, investițiile bursiere străine au ajuns la 32,4 miliarde $. Dar în toamna 2023, pe fondul insolvenței dezvoltatorului imobiliar China Evergrande (datorii totale de 340 miliarde $), tendința negativă s-a accelerat: investițiile bursiere străine au scăzut la numai 7,58 miliarde $: -77%! Indicii burselor chineze au scăzut semnificativ: CSI 300, -19%; NASDAQ Golden Dragon, -25%. Investitorii migrează spre alte burse din regiune, ai căror indici cresc accelerat: SENSEX/Mumbai (+19%) sau NIKKEI/Tokio (+28%). Nu degeaba a fost demis zilele trecute Yi Huiman, supervizorul piețelor bursiere chineze.

Iar pentru prima dată în ultimii 25 de ani, investițiile străine directe în China au fost, în 2023, negative. Ăstimp, la Bursa din Moscova volumul tranzacțiilor în yuani s-a triplat, depășind tranzacțiile în ruble: 95% din tranzacțiile Rusiei cu China se derulează în yuani.

Expunerea Rusiei pe China este majoră, turbulențele bursiere din China stârnesc neliniște – dar domnul Putin încearcă să ne convingă că „comerțul ruso-chinez este bine echilibrat”.

Totul pentru front!

China trece printr-o perioadă mai dificilă, dar va rezista: e a doua putere economică a lumii (18% din PIB-ul mondial) și realizează 31% din producția industrială mondială. Dar cum va trece Rusia prin această perioadă? Bugetul Rusiei este alcătuit pe premisa că în 2024 va avea venituri de 857 miliarde yuani (6,4% din PIB) din petrol. Dacă economia chineză încetinește, Moscova nu-și va mai vinde petrolul, iar deficitul bugetar va exploda.  

Rusia este mai dependentă ca niciodată de exporturile de resurse energetice și, Banca Centrală având fondurile din străinătate blocate, folosește Fondul Național de Bunăstare (150 miliarde $), de bine de rău, ca fond de garanție al rublei. În anii trecuți, acest Fond era folosit ca rezervă bugetară, amortizor al oscilației cotațiilor la resursele energetice exportate. Acum Rusia nu mai are marjă de siguranță în caz de scădere a exportului.

Iar în aceste condiții – economie ”yuanizată”, turbulențe pe piața chineză și Buget fără marjă de siguranță – Guvernul rus își propune să aloce spre 9% din PIB cheltuielilor militare directe. Dacă adăugăm cheltuielile militare indirecte (reconversie industrială, reconstruirea teritoriilor anexate, alocații și subvenții pentru familiile celor morți sau răniți pe front) se ajunge la peste 12% din PIB – cam cât cheltuia URSS înainte de a exploda.

Reconversia industrială se face cu credite subvenționate: peste 130 miliarde $. Sub influența lobby-ului dezvoltatorilor imobiliari, a fost lansat un sistem de credite ipotecare pentru militarii trimiși pe front: 70% din creditele ipotecare noi sunt subvenționate. Argumentele Băncii Centrale, că aceste credite subvenționate pun presiune pe inflație, nu sunt ascultate. Dacă pe fondul expunerii la China nu se realizează veniturile bugetare preconizate, Guvernul nu va putea subvenționa aceste credite, care se ridică deja la 7% din PIB. Iar atunci Kremlinul va avea de ales între stabilitatea sistemului bancar și stabilitatea socială: 60% din cei care accesează credite ipotecare subvenționate cheltuiesc de pe acum mai bine de jumătate din venit ca să plătească ratele. Dacă încetează subvențiile, fie sute de mii de debitori își pierd casele, fie băncile dau faliment.

Cercul vicios

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, cresc și cheltuielile militare directe și indirecte, crește numărul de beneficiari de credite subvenționate și de ajutoare pentru veterani. În plus, reconversia industrială pare a fi intrat deja într-un cerc vicios.

Cu sute de mii de tineri recrutați sau plecați peste hotare, mâna de lucru calificată e la mare preț: salariile oferite pe piața muncii au crescut. Pentru a face față cheltuielilor salariale, multe mari companii angrenate în efortul militar – AvtoVAZ, Căile Ferate și Rosneft spre exemplu – solicită noi credite subvenționate. Banca Centrală a refuzat – așa că, pentru a susține mecanismul reconversiei, președintele Putin a luat 38 miliarde $ din Fondul Național de Bunăstare. Și este bunăstare: a crescut cu 10,5% a consumului populației (noiembrie 2023). Creșterea nivelului de trai e mai accentuată în regiunile unde au avut loc recrutări masive (Altai Kray, Republica Altai, Buriatia, Cecenia, Daghestan) pe fond de ajutoare sociale și subvenții la ipoteci. Și care ar fi efectul social, dacă brusc, pe fondul problemelor bugetare acute, subvențiile s-ar diminua sau ar înceta?

Scriam eu acum două săptămâni: „Moscovei i se întinde o capcană, e îndemnată să continue războiului de uzură până la destabilizarea țării și destrămarea Statului” (Broasca și apa clocotită, AICI). Și iată, domnul Putin a ajuns la aceeași concluzie cu mine! În interviu, dânsul se exprimă astfel: specialiștii în Rusia „au convins conducerea politică: este necesar să continuăm să cizelăm Rusia, să încercăm să o spargem, să creăm pe acest teritoriu mai multe entități cvasi-statale și să le supunem într-o formă divizată”. Dacă războiul continuă, pe fondul actualelor politici economice, sociale și financiare ale Regimului Putin, acesta este pericolul: o Rusie destabilizată intern.

Va reuși Rusia să ”sară din apa clocotită”?

Și iată, marile agenții de presă relatează, din surse rusești separate dar care se verifică reciproc, că președintele Putin a transmis Statelor Unite, prin intermediari, propuneri de încetare a focului în Ucraina: „o sursă rusă care cunoaște contactele a declarat pentru Reuters că americanii i-au spus Moscovei că nu vor discuta despre o posibilă încetare a focului fără participarea Ucrainei; astfel contactele s-au încheiat cu un eșec”. Pentru mine, anunțul Reuters nu a fost o surpriză. Cunoșteam despre asta acum două săptămâni, când scriam: „la 24 februarie 2024, la împlinirea a doi ani de la începutul operațiunii speciale, președintele Putin ar dori să anunțe încheierea fazei fierbinți a conflictului din Ucraina și inițierea de negocieri pentru încetarea focului, pe baza recunoașterii câștigurilor teritoriale realizate”. Pentru a relua ceea ce scriam atunci, când negocierile erau în plină desfășurare, Statele Unite, care din toamnă nu mai finanțează Ucraina, au răspuns acestor propuneri că Washingtonul nu mai comandă muzica la Kiev.

Și, pentru a relua analogia evocată de profesorul Andrei Sidorov, decanul Facultății de politică internațională de la Universitatea de Stat din Moscova, Rusia a rămas în oala cu apă din ce în ce mai fierbinte. Reacția rușilor spune totul despre cât de dornici sunt să încheie o înțelegere: „O a treia sursă care cunoaște discuțiile a spus: Totul s-a prăbușit cu americanii.”

De fapt, negocierile au eșuat fiindcă Rusia dorește să păstreze cele patru regiuni pe care le-a ocupat și în care a investit deja miliarde – numai Podul Kerci a costat 3,7 miliarde $. Evident Kievul nu ar accepta așa ceva – și de aici cererea, tot inacceptabilă, ca ucrainenii să fie excluși de la aceste negocieri, care s-ar fi transformat într-un duplicat al Pactului Stalin – Hitler din 1939. Probabil domnul Putin își imagina că americanii vor trimite US Army să ocupe Ucraina și să-i constrângă pe ucraineni să cedeze teritorii, pentru a scoate Rusia din aventura militară în care singură s-a băgat?

Dar de ce a pus Rusia asemenea condiții nerealiste? Păi fiindcă domnul Putin se află în plină campanie electorală. După încheierea alegerilor, la sfârșit de martie, va avea de ales: fie anunță mobilizarea generală, care va genera cheltuieli bugetare nesustenabile, fie anunță o ”victorie” oarecare și proclamă cu mărinimie încetarea focului. Dar depinde și de ce i se va îngădui să aleagă – fiindcă impresia mea e că Occidentul e cu mâna pe capac, ca ”broasca rusească” să nu sară din oală, să fie bine fiartă... 

Editorialul poate fi văzut AICI