Brigitte Bardot, la 90 de ani. Actrița care a venit la București pentru Traian Băsescu

Brigitte Bardot, la 90 de ani. Actrița care a venit la București pentru Traian BăsescuSursa foto: Wikipedia

Actriţa Brigitte Bardot (Brigitte Anne-Marie Bardot), legendă a cinematografiei franceze, a sedus publicul în anii '50 şi '60 şi a devenit un sex-simbol al cinematografiei mondiale. Micuţa Bri, cum era alintată de părinţi, s-a născut la 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie de mici burghezi, petrecându-şi vacanţele în Alpi şi la Saint Tropez. În 1947 a fost admisă la Conservatorul din Paris, unde a urmat cursurile coregrafului rus Boris Knyazev, timp de trei ani.

A debutat în modă ca manechin pentru marile case de modă pariziene, iar în anul 1950, a apărut pe coperta revistei ELLE şi a fost remarcată de regizorul Roger Vadim, care avea să-i devină soţ.

În cinematografie, Brigitte Bardot a debutat cu rolul din comedia "Le trou normand" de Jean Boyer, în 1952, an în care s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim. Au urmat numeroase roluri, astfel că între anii 1952 şi 1956 a apărut în nu mai puţin de şaptesprezece producţii cinematografice. În 1953, a jucat un rol în "L'Invitation au chateau" şi a intrat în atenţia presei când a participat la Festivalul Filmului de la Cannes.

Brigitte Bardot, transformată de Roger Vadim

A jucat roluri episodice în trei filme englezeşti: "Helen of Troy" (1954) şi "Act of Love" (1954), "Doctor at Sea" (1955), în acesta din urmă, alături de Kirk Douglas. Ulterior, în 1956, a jucat în rolul de succes din "Et Dieu créa la femme" ("Şi Dumnezeu creă femeia"), alături de Jean Louis Trintignant, în regia lui Roger Vadim, cel care a lansat, prin intermediul actriţei, o nouă imagine a feminităţii, eliberată de complexe, directă, inocentă şi provocatoare totodată. La crearea imaginii senzuale a artistei a contribuit considerabil fotograful Sam Levin, astfel că se spune că una dintre fotografiile lui Levin - care o înfăţişează pe Brigitte îmbrăcată într-un corset alb - s-a vândut în anii '50-'60 mult mai bine decât cărţile poştale cu Turnul Eiffel.

Brigitte Bardot și Roger Vadim

Brigitte Bardot și Roger Vadim. Sursa foto: Wikipedia

"Une ravissante idiote"

În 1957, a urmat filmul "Une Parisienne", iar în 1960, Brigitte Bardot a acceptat propunerea regizorului Louis Malle de a interpreta rolul din filmul "Vie privee". A jucat apoi în "Le mepris", în regia lui Jean Luc Godard. Doi ani mai târziu, a apărut în filmul "A Very Private Affair", urmate de "Une ravissante idiote" (1964), "Masculin, féminin" (1966), "Histoires extraordinaires" (1968), "Les Femmes" (1969).

A urmat o perioadă în care Brigitte Bardot a fost distribuită în filme alături de mari actori: Alain Delon, ("Famous Love Affairs"), ("Spirits of the Dead"), Jean Gabin ("In Case of Adversity"), Sean Connery ("Shalako") sau Jeanne Moreau ("Viva Maria!").

A părăsit scena în 1973

Din bogata filmografie a actriţei mai amintim: "Don Juan ou Si Don Juan etait une femme... / Don Juan" (1973), "L'ours et la poupée" (1969), "Shalako" (1968), "A coeur joie" (1967), "Marie Soleil" (1966), "Viva Maria!" (1965), "Le Mepris" (1963), "Le repos du guerrier" (1962), "Amours célebres" (1961), "La Bride sur le cou" (1961), "L'affaire d'une nuit" (1960), "La vérité" (1960).

Şi-a anunţat retragerea de pe platourile de filmare în anul 1973, după turnarea celui de-al 46-lea film al său, "Don Juan", în regia aceluiaşi Roger Vadim. Ulterior s-a dedicat apărării drepturilor animalelor, mai ales a câinilor şi focilor, având meritul de a fi convins autorităţile Uniunii Europene să creeze o legislaţie care să interzică importul pieilor puilor de focă în ţările UE.

În 1986 a înfiinţat Fundaţia Brigitte Bardot pentru Îngrijrea şi Protecţia Animalelor, vânzându-şi casa şi bijuteriile, iar apoi a devenit vegetariană. Actriţa a avut câteva vizite în ţara noastră, legate de problema câinilor fără stăpân.

La București, celebra actriță s-a întâlnit și cu Traian Băsescu, pe vremea când acesta era primar general al Capitalei, iar câinii fără stăpân umblau liberi pe străzi.

Traian Băsescu și

Se estimează că ar fi donat peste 140.000 de dolari pentru sterilizarea în masă a câinilor vagabonzi din Bucureşti.

În anul 2007, a fost aleasă de revista Empire printre cele mai sexy 100 de actriţe de film din toate timpurile.

Brigitte Bardot a mai fost căsătorită, după Roger Vadim, cu Jacques Charrier, Gunther Sachs şi Bernard d'Ormale şi are un fiu, Nicolas.