Brexit. UE nu mai are concesii de oferit. Franța amenință Londra

LONDRA-BREXIT

Cu patru săptămâni înainte de ruptura definitivă dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, un acord post-Brexit nu a fost încă încheiat între cele două părți. În timp ce negocierile par a se eterniza, Franța nu exclude să se opună prin veto unui acord pe care-l va considera prost.

În timp ce cele două părți afirmă că au intrat în ultima fază a negocierilor, surse europene au declarat că UE nu mai este decât la „milimetri distanță” de a oferi toate concesiile pe care le putea oferi în negocierile comerciale cu Marea Britanie pentru un acord post-Brexit.

„Am ajuns la un punct în care suntem atât de aproape de limitele mandatului nostru, încât avem nevoie de o mișcare din partea Regatului Unit pentru a ajunge la un acord”, a avertizat deja, miercuri, un înalt diplomat european. Acesta a subliniat apoi că, în anumite zone, europenii se aflau la doar „câțiva milimetri de liniile lor roșii”, excludând orice nouă concesie suplimentară, în ciuda constrângerii din ce în ce mai presante a calendarului, scrie France 24.

Negocierile sunt „într-un moment dificil”, a comentat oficial Downing Street, vineri. „A mai rămas foarte puțin timp. Suntem într-un moment dificil al negocierilor”, a declarat purtătorului de cuvânt al premierului britanic  Boris Johnson, avertizând că Londra nu intenționează să accepte „un acord care nu respectă principiile fundamentale ale suveranității”.

Ruptura definitivă dintre UE și Marea Britanie va avea loc pe 31 decembrie, când britanicii, care au părăsit oficial UE pe 31 ianuarie, vor înceta să aplice normele europene.

Fără un acord de guvernare a relațiilor lor viitoare, cele două părți vor tranzacționa sub singurele reguli ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), sinonime cu drepturi vamale sau cote. Cu riscul unui nou șoc economic pe lângă cel al pandemiei.

Cu toate acestea, pentru ca un posibil acord să fie ratificat la timp de parlamentele britanic și european, negocierile vor trebui absolut încheiate în următoarele câteva zile. „Nu am impresia că suntem la câteva ore distanță de un acord (...). Ce rămâne de completat este încă destul de important”, a insistat diplomatul european.

„Există, evident, multe așteptări și suntem într-adevăr la sfârșitul parcursului negocierilor, dar există încă disparități reale”, a răspuns partea britanică.

Pescuitul, concurența, litigiile

Potrivit unei alte surse europene, „sentimentul de urgență” al UE este înțeles la Londra „și„ totul se poate schimba ”în orice moment, întrucât discuțiile continuă intens în capitala britanică.

Șeful diplomației irlandeze, Simon Coveney, a estimat între timp, joi, un posibil acord „în zilele următoare” dacă europenii își păstrează „calmul”.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-ar putea întâlni în weekend cu premierul britanic, Boris Johnson, pentru a face un bilanț al negocierilor.

Discuțiile continuă să se blocheze pe trei puncte: accesul pescarilor europeni la apele britanice, garanțiile cerute la Londra în ceea ce privește concurența și modul de soluționare a litigiilor în viitorul acord.

Franța nu exclude să se opună cu veto unui acord post-Brexit „prost”, a declarat, vineri, secretarul francez de stat pentru afaceri europene Clément Beaune.

„Vreau să le spun pescarilor noștri, producătorilor noștri, cetățenilor care ne ascultă, că nu vom accepta un acord în condiții proaste”, a spus Clément Beaune, la Europe 1. „Dacă nu va exista un acord bun, ne vom opune. Fiecare țară are dreptul de veto, deci este posibil”,  a adăugat el.

Mai bine un „no deal” decât un acord prost

Cu o zi înainte, premierul francez Jean Castex a insistat asupra faptului că pescuitul francez nu poate fi „sacrificat ca o variabilă de ajustare” în cadrul negocierilor comerciale post-Brexit dintre UE și Regatul Unit.

„Trebuie să ne pregătim pentru un «no deal», adică de la 31 decembrie să nu mai avem acces liber la piața britanică și reciproc”, a avertizat Clément Beaune.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dat asigurări vineri că Cei 27 vor rămâne uniţi  „până în ultima secundă” a negocierilor post-Brexit în faţa Marii Britanii, într-un moment în care Franţa a agitat amenințarea unui veto,dacă acordul nu îi va conveni, scrie Agerpres.

Conform mai multor surse europene, Germania - care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE - şi Comisia Europeană vor un acord „cu orice preţ”, dar anumite state membre, mai ales cele mai preocupate de un acord asupra pescuitului, cum sunt Franţa sau Olanda, spun că preferă un „no deal” unui „acord prost”.

Europenii afirmă că un compromis trebuie găsit în această săptămână, pe care Parlamentul European să-l poată ratifica la timp înainte de 1 ianuarie 2021, când Marea Britanie, care a ieşit oficial din UE la 31 ianuarie, va înceta să aplice normele europene.