La cinci ani după șocul provocat de referendumul Brexitului, divorțul este mai desăvârșit ca niciodată. Dar diviziunile rămân accentuate, iar schimbările profunde induse încep doar să fie resimțite într-un context bruiat de pandemie. Cincizeci și două la sută dintre britanici în favoarea ieșirii Regatului Unit din UE, 48% pentru rămânerea  în blocul european: rezultatul referendumului din 23 iunie 2016 a provocat un val de șoc, în țară și printre aliații săi din Europa și nu numai.

După mai multe întârzieri și mai mult de trei ani de psihodramă politică, Marea Britanie a ridicat ancora în cele din pe 1 februarie 2020, întorcând spatele la aproape cinci decenii de integrare în Uniunea Europeană (UE). Pe 1 ianuarie, după o perioadă de tranziție și un acord comercial negociat în durere, plecarea sa a fost urmată de o ieșire definitivă din Uniunea vamală și de pe piața unică europeană.

De la începutul anului, comerțul dintre foștii parteneri a scăzut. Iar Regatul Unit nu a gustat încă beneficiile unei țări „independente” cu un prestigiu reînnoit pe scena internațională, așa cum a promis premierul conservator Boris Johnson, marele campion al Brexitului.

Cu ocazia celei de-a cincea aniversări a votului, șeful guvernului a evidențiat progresele făcute posibile, potrivit acestuia, prin „decizia capitală” de a părăsi UE, în special odată cu înăsprirea imigrației, succesul campaniei de vaccinare anti-Covid și noile acorduri comerciale. „Acum, că ne recuperăm după pandemie, vom profita de întregul potențial al suveranității noastre redobândite”, a asigurat el.

Brexit. Britanicii se întreabă în continuare despre efectele sale

Între timp, ieșirea din UE a afectat și mai mult unitatea țării, separatiștii la putere în Scoția, eurofili, văzând-o ca pe o nouă oportunitate de a-și avansa lupta pentru independență, o modalitate de a se alătura din nou Uniunii  Europene. Tot pentru prima dată, după mai multe generații, britanicii nu se mai bucură de accesul liber pe continent și invers, întrucât libera circulație a persoanelor s-a încheiat.

Deși divorțul este acum implementat pe deplin, britanicii se întreabă în continuare despre efectele sale. Semn al diviziunii persistente, un sondaj publicat miercuri, 23 iunie, de către institutul Savanta ComRes, estimează că 51% dintre britanici ar vota să rămână în UE, dacă votul ar avea loc acum, și 49% ar dori să o părăsească.

„Impactul Brexitului nu a fost încă resimțit deoarece am fost prea acaparați, ca și restul lumii, de către Covid”, estimează Diane Willis, un lector intervievat de AFP pe străzile din Edinburgh, capitala Scoției. „Cred că diavolul este în detalii, iar detaliile încă nu apar”.

În Boston, un oraș pro-Brexit din nord-estul Angliei, Stephen Clark, un muzician de șaizeci de ani, crede că „orice se întâmplă, fie că este bun sau rău”, este „mai bine să ai destinul în mâini”.

Cu toate acestea, Brexitul nu înseamnă că toate legăturile sunt rupte între foștii parteneri. În Marea Britanie, aproximativ 5,4 milioane de cetățeni ai UE au depus cereri pentru a continua să locuiască acolo și să păstreze aceleași drepturi la muncă și acces la securitatea socială. O cifră mult mai mare de cea de 3,4 milioane la care se aștepta guvernul britanic.

Acest lucru induce o schimbare demografică „masivă”, potrivit lui Jonathan Portes, profesor de economie la King’s College din Londra, cu „consecințe sociale, culturale și politice pe termen lung, mult, mult după Brexit și sfârșitul liberei circulații a oamenilor”. Dincolo de oameni, Bruxelles-ul și Londra vor trebui să își aprofundeze legătura politică, potrivit unui expert, chiar dacă relațiile lor sunt otrăvite de punerea în aplicare a unor părți din acordul Brexit, în special cazul Irlandei de Nord.

Unioniștii din Irlanda de Nord, atașați coroanei britanice, se simt trădați de acest text justificat de necesitatea de a păstra pacea în provincia britanică după trei decenii de „Tulburări” sângeroase, evitând ridicarea unei noi frontiere fizice cu Republica vecină Irlanda, membră a UE. „Va trebui să ne așezăm la masă cu statele membre și să începem să ne gândim la modul în care putem colabora mai larg, nu în contextul comerțului, ci pentru a face relația noastră politică să funcționeze”, pentru a răspunde amenințărilor globale comune într-o Europă în schimbare, subliniază Anand Menon, directorul unui grup de reflecție din Marea Britanie.