Breaking News. Tragedie aviatică. Avion prăbușit. Cel puțin 17 persoane au murit
- Mihaela Dan
- 22 august 2020, 21:45
Un accident aviatic deosebit de grav s-a produs sâmbătă după-amiază. În urma tragicului eveniment, cel puțin 17 persoane și-au pierdut viața.
Cel puțin 17 persoane au murit, sâmbătă după-amiaza, după ce un avion cargo s-a prăbușit în Sudanul de Sud, la doar câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Juba, informează aa.com.tr.
Potrivit autorităților, până la aceste momente o singură persoană a fost găsită în viață la locul accidentului. Aceasta a fost transportată la spital în stare critică.
„Din ce am văzut, o persoană a fost salvată și dusă imediat la spital. Am numărat 15 persoane și doi membri ai echipajului, aducând totalul la 17 victime”, a declarat Joseph Mayom, unul dintre martorii la tragedie.
Acesta a mai adăugat că avionul care aparținea companiei South West Aviation s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în apropierea unei zone rezidențiale din Juba.
Kur Kuol, directorul Aeroportului Internațional Juba, a confirmat prăbușirea avionului de la ora locală 9:00, menționând că avionul trebuia să ajungă în zonele Aweil și Wau pentru a livra salariile personalului unei organizații.
„Nu vă pot oferi mai multe detalii acum, dar ceea ce știu este că a fost un avion de marfă care transporta motociclete, piese de schimb, alimente și salariile personalului unui ONG”, a declarat Kuol.