Evenimentul Zilei > Actualitate > Breaking News. Gheorghe Dincă, față în față cu… Momente cutremurătoare
Breaking News. Gheorghe Dincă, față în față cu… Momente cutremurătoare

Breaking News. Gheorghe Dincă, față în față cu… Momente cutremurătoare

Se pare că Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a fost ridicat de polițiști și dus la DIICOT pentru o nouă audiere, totul în timp ce medicii îi evaluează rezultatele mai multor teste.

În așteptarea răspunsului medicilor – care, în timpul expertizei psihiatrice a lui Dincă, au încercat să obțină informații esențiale în ceea ce privește discernământul sau lipsa discernământului la momentul crimelor, „Monstrul din Caracal” a ajuns, din nou, față în față cu procurorii DIICOT.

Este efectuată o percheziție informatică, iar Gheorghe Dincă trebuie să fie prezent, însoțit de avocatul său. Procurorii vor lua ”la puricat” telefonul lui Dincă, iar codul de procedură penală menționează că suspectul nu poate lipsi.

Gheorghe Dincă a fost reținut, inițial, în arestul IPJ Olt. A fost transferat, apoi, în arestul Capitalei, iar apoi a fost mutat la Jilava. Apar unele schimbări în comportamentul lui Gheorghe Dincă, fiindcă, așa cum declară o sursă din cadrul anchetei, simte că nu mai poate deține controlul. Mai mult, îi este teamă de ceilalți deținuți și îi acuză pe aceștia că îl amenință și că îl scuipă.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei, conform Cancan.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.