BRATU a fost concediat. NICULESCU, noul colac de salvare la Dinamo
- Andrei Călin
- 24 septembrie 2018, 01:23
După un weekend agitat, finanțatorul Ionuț Negoiță a decis să schimbe antrenorul la gruparea „roș-albă”. Dinamoviștii au rămas fără omul care a pierdut ultimele trei meciuri consecutive și vor fi pregătiți de „Clau-gol”.
A căzut capul lui Florin Bratu, după ce Dinamo a înregistrat, la Iași, cea de-a treia înfrângere consecutivă în Liga I Betano.
„Câinii” au cedat cu 0-1, iar eșecul a căzut cum nu se poate mai prost pentru dinamoviști, care veneau după înfrângerile cu „U” Craiova (0-3) și Astra Giurgiu (1-2). Bratu n-a mai rezistat și a ieșit la atac. Tehnicianul l-a acuzat pe mijlocașul Dan Nistor că i-a destabilizat vestiarul.
„Mi-a destabilizat tot vestiarul”
„De când căpitanul nostru, Dan Nistor, a avut ofertă de la Steaua, am avut discuții cu el, nu a reușit să se mobilizeze. Vreau să vă dezvălui că el a venit la mine în vestiar și mi-a zis că vrea să plece la Steaua. Mi-a zis că i se dau 100.000 la semnătură, că i se dau 15.000 nu știu pentru ce, că e o oportunitate și altele. Mi-a destabilizat tot vestiarul. Vorbește toată ziua că el vrea zeci de mii de euro, că nu vrea să mai joace. A reușit să distrugă toată munca”, a tunat Bratu.
Despăgubit cu 40.000 de euro
Ieri, antrenorul a fost dat afară de finanțatorul Ionuț Negoiță și va primi o despăgubire de 40.000 de euro.
N-am luat niște decizii pe care trebuia să le iau”
„Normal că regret că s-a ajuns aici, normal că regret și anumite decizii pe care le-am luat ca antrenor al lui Dinamo. Sunt lucruri pe care le puteam face mai bine, asta este, sunt antrenor tânăr, la început de drum, dar sunt ambițios”, a declarat Bratu la Digi Sport.
Inițial, favorit pentru a-l înlocui pe Bratu pe banca tehnică a fost Edi Iordănescu. Fostul antrenor al celor de la CFR Cluj nu s-a înțeles cu finanțatorul „câinilor” și a refuzat oferta. Discuțiile s-au împotmolit în momentul în care Edi a cerut transferuri urgente. Varianta cea mai bună rămasă în discuție a fost Claudiu Niculescu.
Dănciulescu nu mai pleacă
Liber de contract după despărțirea de Voluntari, antrenorul a acceptat să semneze cu o echipă aflată în degringoladă. Dat ca plecat din „Groapă”, directorul general Ionel Dănciulescu ar putea să rămână la Dinamo, pentru a lucra cu fostul său coechipier din atacul „roșalbilor”.