Întâmplarea nefericită a avut loc când bărbatul s-a întors de la câmp şi a observat că soţia nu era acasă. Acesta s-a dus la vecinul său, pe care l-a găsit petrecând alături de consoartă. Între cei doi bărbaţi a izbucnit un scandal, iar din cauza aburilor de alcool, vecinul petrecăreţ a pus mâna pe un cuţit, cu care l-a înjunghiat pe soţul partenerei lui de pahar chiar în testicule, informează colegii de la Monitorul de Botoşani. Speriat şi plin de sânge, bărbatul a sunat la 112, o ambulanţă ajungând la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor. Ulterior, acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu răni atât în zona intimă, cât şi în orgoliu. „Pacientul s-a prezentat în Urgenţe acuzând o plagă înjunghiată la nivelul scrotului. Acesta prezenta o leziune, cu zonă de edem şi uşoare echimoze în acea zonă. A fost tratat şi ulterior internat pe secţia de urologie, pentru supraveghere şi tratament de specialitate. Din fericire nu va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, pentru monitorulbt.ro.