De-a lungul anilor femeia a fost amendată de sute de ori iar în prezent cuantumul total al amenzilor se ridică la impresionanta sumă de 26.000 de lei, informează site-ul botosaneanul.ro. Oamenii care locuiesc în zonă sunt efectiv terorizați de această femeie care și-a câștigat renumele meritat de cea mai scandalagioaică botoșăneancă. Și deși din datele oficiale deținute de patru instituții s-a pierdut șirul amenzilor primite care pare să fie de ordinul sutelor, această femeie este protejată de lege în privința identiății sale. Potrivit legii datelor cu caracter personal, numele ei, asociat cu amenzile pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, nu pot fi făcute publice.

Femeia nu poate fi executată silit!

Numai în evidențele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani începând din anul 2008 și până în 2016, pentru această femeie au fost încheiate 68 de procese verbale de contravenție pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. La Inspectoratul de Poliție Județean figurează cu doar cinci amenzi aplicate anul trecut pentru scandal și apelare nejustificată la 112. Și Poliția Locală a amendat-o de nenumărate rânduri, astfel că numărul total al amenzilor poate fi cunoscut numai printr-o încrucișare de date a celor trei instituții. Ceea ce este un fapt cert, este că la Direcția de Taxe și Impozite Locale figurează cu un debit din amenzi care se ridică la suma de 260 de milioane de lei vechi. „Are în jur de 600 de amenzi pentru scandal în casă și în apropierea casei, mai mult decât atât are zeci și zeci de reclamații făcute de către vecini cu tot ce trebuie, declarații date la Poliție, audieri, etc. S-a cerut rezilierea contractului cu Locativa dar de fiecare dată ne-am lovit de un zid. Locativa nu are timp și bani să meargă în instanță cu ea și astfel că suferim cu toții în fiecare zi”, spun vecinii femeii. Într-adevăr o adresă oficială către Primărie din partea SC Locativa SA arată că nu a fost reziliat nici un contract până în prezent în cazul chiriașilor care nu au o conduită civilizată. Chiriașa scandalagioaică stă în locuințele SC Locativa din 1998. În prezent are restanțe la chirie de 1.100 de lei, adunate în patru luni de zile.