Bolojan: Investițiile publice din 2025, cele mai mari din istoria postdecembristă a României
- Raluca Dan
- 9 ianuarie 2026, 20:38
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.roPrim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că investițiile publice realizate în 2025 au ajuns la 137,5 miliarde de lei, echivalentul a 7,2% din PIB, cel mai ridicat nivel nu doar din ultimii cinci ani, „ci din istoria postdecembristă a României”. „Este rezultatul unui efort de echipă”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.
Investițiile publice din 2025, cele mai mari din istoria postdecembristă a țării
Premierul a afirmat că investițiile publice realizate în 2025 au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB.
„Investițiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB. Este cel mai ridicat nivel nu numai din ultimii 5 ani, ci din istoria postdecembristă a României. Din totalul investițiilor publice de anul trecut, 77,4 miliarde de lei, adică 56%, reprezintă fondurile europene”, a afirmat acesta.
Structura investițiilor publice din 2025, detaliată de Bolojan
Bolojan a detaliat structura investițiilor din anul 2025. Potrivit acestuia, în primele șase luni au fost alocate 50,4 miliarde de lei, dintre care 18,8 miliarde de lei au provenit din fonduri europene, iar în a doua jumătate a anului investițiile au ajuns la 87,1 miliarde de lei, din care 58,6 miliarde de lei au fost fonduri europene.

Evoluția investițiilor publice. Sursa foto: Facebook/Ilie Bolojan
Premierul a afirmat că acest rezultat „fără precedent” a fost posibil prin utilizarea eficientă a fondurilor europene, o programare bugetară națională „riguroasă”, asigurarea resurselor financiare necesare, precum și prin prioritizarea investițiilor europene și adoptarea reformelor care au facilitat accesarea și utilizarea acestor finanțări.
Bolojan: „Este rezultatul unui efort de echipă”
De asemenea, în finalul mesajului, premierul a mulțumit echipei guvernamentale și tuturor celor implicați.
„Este rezultatul unui efort de echipă. Mulțumesc colegilor din guvern și ministere, ADR-urilor, autorităților locale, beneficiarilor privați, constructorilor, proiectanților, consultanților și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor investiții pentru modernizarea României”, a mai scris acesta, în postare.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.