Bolojan evită cearta cu Grindeanu: Nu voi face înțelegeri pe sprânceană pe privilegii. Demisia mea depinde de soluții reale

Bolojan evită cearta cu Grindeanu: Nu voi face înțelegeri pe sprânceană pe privilegii. Demisia mea depinde de soluții realeIlie Bolojan. Sursă foto: Facebook

Ilie Bolojan a explicat joi seară într-o intervenție televizată motivele pentru care România se află în colaps economic, precum și motivul pentru care nu dorește să atace partidul PSD. Premeriul consideră că o dispută publică între el și Sorin Grindeanu ar reduce ratingul țării.

„Atunci când un creditor se uită la stabilitatea unei țări, pe care o ia din declarații pe care le fac cei de la guvernare și ce apare în presă. 30% din punctajul pe care îl primește o țară ține de stabilitatea guvernării. Eu nu m-am apucat să jignesc pe cineva din coaliție, nici din opoziție când m-au făcut praf. Eu cred că trebuie să ne respectăm între noi”, a spus Bolojan despre relația cu Sorin Grindeanu într-o intervenție la Antena 3.

Salariile din România sunt plătite pe datorie

Premierul a explicat că situația financiară a României este dificilă, cu un deficit bugetar ridicat și o creștere constantă a împrumuturilor. Potrivit lui Bolojan, România plătește salarii publice care, în mare parte, sunt susținute prin datorii. El a subliniat că „datorită faptului că am cheltuit mai mult decât ne permitem, luam împrumuturi în creștere”, iar acest lucru a dus la scăderea încrederii creditorilor și la creșterea dobânzilor.

În fiecare an, România cheltuiește aproximativ 30 de miliarde de euro peste posibilitățile sale reale, iar fondul total pentru salarii este de circa 150 miliarde lei. Bolojan a explicat că, fără aceste împrumuturi, plata salariilor publice nu ar fi fost posibilă: „Dacă n-am fi luat împrumuturi, n-am fi putut plăti aceste salarii”.

Costurile cu dobânzile au ajuns la niveluri nesustenabile, în jur de 11 miliarde de euro, o sumă pe care premierul o consideră „nesuportabilă”.

Bani

Bani. Sursă foto: Pixabay

În ce condiții ar demisiona Ilie Bolojan

Premierul a mai afirmat că este dispus să demisioneze doar dacă îi sunt prezentate „soluții geniale” care să nu deranjeze pe nimeni și să aducă rezultate reale. El a insistat asupra necesității reducerii cheltuielilor publice, atât la nivel local, cât și central, și a criticat faptul că, deși românii urmează să plătească impozite mai mari pe proprietăți, banii nu sunt folosiți pentru investiții în orașele respective, ci pentru plata salariilor.

„Nu mi se pare normal ca de la 1 ianuarie românii să plătească impozite mai mari pe proprietăți și banii în loc să meargă în orașele în care se plătesc, noi plătim banii pe salarii. Acolo unde ai personal insuficient lucrezi la sporuri, că nu dai oameni afară, dar unde ai oameni în plus, acolo îi ții pe toți să nu facă nimic. Eu pot să plec mâine, dar să ni se spună care sunt soluțiile geniale care nu deranjează pe nimeni”, a mai precizat prim-ministrul României.

Ilie Bolojan: Nu voi fi de acord să fac înțelegeri pe sprânceană pe privilegii

Premierul Ilie Bolojan a discutat despre dinamica deciziilor într-o coaliție, subliniind că, deși pot exista măsuri cu care nu toți sunt de acord, este esențial să se ajungă la soluții practice.

„Sunt foarte multe măsuri într-o coaliție cu care poți să nu fii de acord, dar trebuie să ajungi la anumite soluții, dar în linia la a face ceea ce trebuie”, a spus el. Bolojan a explicat că eficiența ședințelor de guvern variază și că există modalități de lucru care funcționează mai bine decât altele. „Există tipuri de ședințe care funcționează bine și unele care nu funcționează bine. Să nu fim ipocriți. Dacă veniți la o ședință de Guvern, lucrurile merg bine”, a adăugat el, arătând că structura și colaborarea sunt cruciale pentru progresul guvernamental avertizat.

„Cei care vor să atace aceste probleme pot să vină să preia guvernarea. Dacă nu înțelegem că nu mai merge cum a mers, aceste lucruri nu pot fi corectate fără costuri, înseamnă să deranjezi clientela politică, nu va mai merge cum a mers, societăți comerciale administrate prost – nu va mai merge acest lucru. Noi, lumea politică, trebuie să înțelegem că nu mai merge cum a fost”, a explicat premierul. El a mai atras atenția asupra problemelor legate de datorii și credite, subliniind că indiferent cine va conduce guvernul, situația va fi dificilă dacă nu se acționează serios

„Dacă nu suntem serioși, bolovanul de datorii și credite vine peste noi și indiferent cine va fi la guvernare va avea probleme serioase”, a avertizat Bolojan. În ceea ce privește asumarea rolului de premier, Bolojan a menționat că și-a acceptat responsabilitatea chiar dacă implica riscuri politice. „Eu mi-am asumat această poziție, am spus nu e problemă că iese prost. Acolo unde sunt absolut că fără niște măsuri imediate nu se poate, pentru că de paliative ne-am săturat”, a afirmat el, subliniind că nu va face compromisuri pe privilegii politice: „Nu voi fi de acord să fac înțelegeri pe sprânceană pe privilegii.”