În momentul de faţă, sistemul sanitar românesc trece printr-o criză de proporţii. Din păcate, dacă lucrurile continuă în acelaşi mod, în cel mai scurt timp, se va putea vorbi de un atentat la sănătatea publică.
Medicii sunt daţi afară din spitale, bolnavii sunt trimişi acasă după orele 18, farmaciştii nu onorează reţetele compensate nici dacă-i pici cu ceară, căci nu au primit banii necesari de luni de zile. Şi toate acestea pentru că nu sunt bani. Domnul ministru al Finanţelor ridică din umeri şi-i spune domnului ministru al Sănătăţii că nu sunt bani. Dar medicul ce-i poate spune bolnavului? Să-i explice programul de reformă? Să-i întoarcă spatele să nu fie inoportun? Subfinanţarea reprezintă astăzi singura temă majoră a Sănătăţii, doar că orice majorare a fondurilor alocate acesteia va urma aceeaşi logică a deturnării fondurilor de la pacient către stat şi către risipitorii din Sănătate. Ministrul Sănătăţii nu poate scăpa însă la fel de uşor repetând la nesfârşit „nu sunt bani”. Şi dacă aceasta se intenţionează, atunci măcar să se desfiinţeze postul de ministru al sănătăţii. Să trateze pacienţii, cum nu sunt bani, o poate face foarte bine şi un director de direcţie sanitară, nu neapărat un ministru. Nici un pacient aflat pe patul de operaţie nu se va bucura că nu i se vor administra sedative, că se reduc cheltuielile şi se restructurează sistemul sanitar. Bolnavul se roagă la Dumnezeu şi-l imploră pe medic să-l facă bine. Lui nu-i poate spune că nu sunt bani nici ministrul finanţelor, cu atât mai puţin un medic. În aceaşi timp, sunt unii care îşi exprimă solidaritatea faţă de cadrele medicale. În principiu, având în vedere marea majoritate a acestora, care îşi exercită profesiunea cu conştiinţă şi demnitate, sunt întrutotul de acord cu protestul acestora privind salarizarea. Nu pot fi însă de acord cu legalizarea ciubucurilor[1] medicilor, de parcă medicii ar fi totuna cu gunoierul care îţi cere banii ca să-şi facă treaba, şi nici cu atitudinea sfidătoare a unora dintre ei relevată de presă. Mă întreb şi vă întreb: constituie ori ba o încălcare grosolană a Jurământului lui Hipocrate? Şpaga a devenit mentalitate?
Iată formularea modernă a Jurământului lui Hipocrate, adoptat de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva, din 1975: “Odată admis printre membrii profesiunii de medic: Mă angajez solemn să îmi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora; Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fraţii mei; Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială; Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”
Citiţi mai multe articole ale aceluiaşi autor AICI.
Recomandările noastre
