Bogdan Diaconu a convocat un Congres Extraordinar al PRU

Bogdan Diaconu a convocat un Congres Extraordinar al PRU

Preşedintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, a convocat Congresul Extraordinar al formaţiunii pentru data de 25 martie. Decizia a fost lluată, astăzi, în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului.

"Biroul Politic Naţional, la propunerea preşedintelui PRU, a aprobat cu unanimitate de voturi componenţa comitetului de organizare a Congresului Extraordinar, precum şi componenţa comitetului de modificare a statutului PRU", a informat Biroul de presă al formaţiunii.

Pe 2 februarie, PRU anunţa că majoritatea membrilor Biroului Permanent se delimitează de Bogdan Diaconu şi îi cer încă o dată demisia "din partidul pe care l-a trădat". 

"Ne delimităm ferm de Bogdan Diaconu care a avut în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.) poziţii publice prin care apără deciziile de noapte ale Guvernului. PRU nu se recunoaşte în demersurile lui Bogdan Diaconu şi îi cere, din acest motiv, încă o dată, demisia, pentru că a murdărit imaginea partidului şi a adus prejudicii grave naţionalismului românesc. PRU nu este nici partidul lui Bogdan Diaconu, nici partidul lui Sebastian Ghiţă. Îi cerem lui Bogdan Diaconu, de aceea, să îşi ia penalii pe care i-a adus în partidul lui Vlad Ţepeş şi să plece cu ei cu tot", se arăta într-un comunicat transmis de formaţiune. 

Pe 21 ianuarie, majoritatea Biroului Permanent Naţional al PRU a lansat o moţiune prin care i s-a cerut demisia lui Bogdan Diaconu pentru că "a trădat" idealurile naţionaliste. 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News