Bogătașii Americii, dispuși să plătească o avere pentru a intra în față la vaccinare

Bogătașii Americii, dispuși să plătească o avere pentru a intra în față la vaccinare

De la debutul pandemiei, medicii instituției au făcut reclamă multiplelor avantaje ale acestui program special, ale cărui costuri pot ajunge la 5.000 de dolari lunar, dar care elimină așteptarea pentru o programare, oferind accesul la specialiști străini, asigurarea că un medic va veni imediat ce boala se complică. Utilizatorii acestei rețele de servicii medicale se pare că s-au folosit de averea și conexiunile lor pentru a încerca să obțină un acces mai rapid la vaccin. În plus, medicii implicați în acest program îi fac o reclamă asiduă, insistând că ei vor avea acces primii la dozele de vaccin și le vor da apoi clienților lor.

Abonații acestor centre au parte de tratamente de primă clasă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pe tot parcursul anului, inclusiv vaccinuri. Aceste centre medicale s-au aprovizionat deja cu congelatoare cu temperatură foarte scăzută pentru a păstra vaccinul Pfizer.

Gavin Newsom, guvernatorul statului California, a avertizat însă: "Cei care cred că pot merge mai departe pentru că au resursele sau legăturile necesare pentru a face acest lucru ... Vom urmări acest lucru foarte, foarte atent". Agențiile de monitorizare au avertizat deja că numărul limitat de vaccinuri anti-COVID ar putea să ducă la vânzarea pe piața neagră la prețuri uriașe.

„Sistemul de sănătate ne omoară"

O altă modalitate de a sări peste rând este și faptul că bogații se declară în categoriile de risc, lucru la care medicii închid ochii, mai exact sunt complicii acestei practici imorale fiind direct interesați. Se înțelege că pentru acest serviciu vor exista beneficii generoase, mai ales din partea pacienților cu dare de mână sau celebri aflați pe listele medicilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai există un alt aspect care complică lucrurile, faptul că spitalele sunt dependente de marii donatori și se anticipează că aceștia vor fi pe un loc fruntaș în listele de programare. Părinții bogați, de asemenea, nu vor ezita să găsească medici care să îi confirme pe copiii lor ca fiind în categorii de risc, luându-le-o astfel înainte la vaccinare copiilor săraci.

Această perspectivă a pandemiei, reflectată peste Ocean, readuce în atenție faptul că inegalitățile sociale au fost accentuate de pandemie, iar binele colectiv a trecut în plan secund. Pe scurt, actualul sistem de sănătate american ne omoară, concluzionează jurnaliștii americani.

Zeci de mii de dolari, taxa vaccinării peste rând

"Primim sute de apeluri în fiecare zi", confirmă situația dr. Ehsan Ali, coordonatorul unui centru medical din Beverly Hills. Îi are printre pacienți pe mega-starurile Ariana Grande și Justin Bieber, care care plătesc între 2.000 și 10.000 de dolari pe an pentru îngrijirea personalizată. "Este pentru prima dată când nu am reușit să obțin ceva pentru pacienții mei", spune medicul.

Totul se întâmplă în California,stat care are reguli stricte privind vaccinarea. Cei care au prioritate la vaccinare anti-Covid sunt angajații din domeniul sănătății și rezidenții caselor de bătrâni, fiind urmați de muncitorii calificați din domeniile esențiale și cei care au boli cronice. Abia apoi vin pe listă celelalte categorii, scrie Philadelphia Inquirer.