BOALA LUI KIM: Coreea de Nord cuprinsă de PSIHOZA Ebola
- Radu Pădure
- 10 noiembrie 2014, 12:12
Deși nici un caz de Ebola nu a fost semnalat pe teritoriul său, toți străinii care intră în Coreea de Nord sunt ținuți la carantină vreme de 21 de zile, perioada de incubare a virusului. Diplomații străini sunt sechestrați în reședințele lor.
Psihoza Ebola este în toi. De la 1 octombrie, regimul de la Phenian a pus la punct un plan de luptă draconic împotriva Ebola. Orice persoană care dorește să intre în Coreea de Nord, indiferent de țara de origine, va fi pusă la carantină 21 de zile. Călătorii care vin dintr-o țară în care virusul este prezent își vor petrece carnatina „într-un hotel desemnat de guvern, sub supraveghere medicală”, scrie Le Figaro.
Decizia regimului din Coreea de Nord este halucinantă, deoarece nici un caz de Ebola nu a fost declarat în Asia. Cu atât mai mult cu cât numărul de străini care intră în țara lui Kim este unul foarte mic. Mai mult, turiștii care vin rareori stau 21 de zile.
Cu toate acestea, mai multe persoane sunt în carantină Ebola în Coreea de Nord, scrie Le Monde. Printre ei, un membru al Federației Internaționale a Crucii Roșii, originar din Zimbabwe, care a petrecut o perioadă în Africa.
Organizația Mondială a Sănătății nu este defel de acord cu acest tip de măsuri. Săptămâna trecută, unui ziarist spaniol i-a fost refuzată viza din cauza naționalității. Deși în Spania a fost descoperit un singur caz de Ebola, iar ziaristul respectiv avea rezidența la Beijing, el a fost găsit prea periculos.
„INSPECTĂM TOATE VAPOARELE ȘI AVIOANELE”
În fiecare seară, la orele de maximă audiență, televiziunea națională difuzează spoturi alarmiste. Sunt arătați bolnavi de Ebola în faze terminale, rude și apropiați plângând etc. Spoturile laudă fermitatea și eficiența cu care regimul de la Phenian acționează împotriva Ebola, relatează The Guardian. „Armata noastră populară, care ne apără granițele, are greaua misiune de a opri maladia”, declară în spot directorul unuia dintre centrele de inspecție înființate. „Inspectăm toate vapoarele și avioanele și călătorii, unul câte unul, pentru a fi siguri că nici un bolnav nu pătrunde în țara noastră”, adaugă oficialul.
Coreea de Nord a luat măsuri similare și în 2003, în timpul epidemiei de SARS, doar că atunci principalul focar al bolii se află în țara vecină, China.
„Rațiunea declanșării actualului dispozitiv de către regimul Kim Jong-un pare mai puțin medical și mai mult politic”, apreciază Le Monde Regimul trebuie să dea de înțeles locuitorilor săi că trăiesc în singura insulă ferită de Ebola din întreaga lume, pentru a întreține în continuare izolarea țării.