BNR mai dă un imbold reluării împrumuturilor

BNR mai dă un imbold reluării împrumuturilor

Banca Naţională a României a redus pentru a patra oară consecutiv dobânda-cheie, de la 6,5%, la 6,25%, conform estimărilor analiştilor. Impactul la credite se va vedea abia din iulie-august.

Banca Naţională a României (BNR) ar putea decide astăzi reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,50% la 6,25%. Cel puţin la asta se aşteaptă analiştii de pe piaţa bancară. Această reducere ar fi cea de-a patra făcută de la începutul anului.

În traducere, măsura ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor la împrumuturi, dar şi la economii. Într-o primă fază vor fi scăzute bonificaţiile la depozite, iar la credite reducerea se va vedea mult mai târziu, abia peste două-trei luni.

Şi ţinta de inflaţie ar putea fi modificată

„Noi estimăm că BNR va reduce cu 0,25% dobânda-cheie, până la un nivel de 6,25%. Dacă în urmă cu câteva luni vedeam posibilă şi o reducere cu 0,5%, acum acest scenariu se îndepărtează tot mai mult de aşteptări”, a explicat economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, citat de hotnews.ro. El a precizat că, în condiţiile în care criza din Grecia s-a dovedit mai adâncă, preţurile administrate (energie şi gaze) şi ale petrolului ar putea creşte, iar anul agricol, chiar bun, ar „beneficia” de un efect de bază nefavorabil, inflaţia ar putea urca în toamnă până la 5%.

Şi oficialii ING Bank cred că BNR va modifica ţinta de inflaţie. Pentru jumătatea anului, sfârşitul lunii iunie, BNR vizează o inflaţie de 3,9%, însă ţinta ar putea fi modificată în creştere. ING se aşteaptă la un avans al preţurilor de 4,4% în iunie. Referitor la evoluţia dobânzii de politică monetară, specialiştii ING consideră că „o nouă reducere ar putea avea loc în şedinţa din 30 iunie, în funcţie de evoluţia cursului de schimb şi de inflaţie”.

ING îşi menţine estimarea că dobânda nu va coborî sub 6% în 2010 şi ar putea începe să crească de la începutul anului următor. Şi analiştii ING estimau iniţial o scădere de 0,5 puncte procentuale, în cadrul întâlnirii de astăzi de la BNR, condusă de Mugur Isărescu.

Pe de altă parte, analistul economic Ilie Şerbănescu e de părere că o posibilă reducere a dobânzii-cheie nu va avea niciun impact asupra populaţiei, în ceea ce priveşte creditarea. „Poate să reducă BNR cât o vrea dobânda-cheie, pentru că băncile tot o să ţină dobânzile ridicate la credite. Băncile străine se uită mai întâi la profitul lor, abia apoi la situaţia economică şi altele”, spune analistul.

Băncile au făcut profit de 100 milioane de euro în primele trei luni

Băncile au realizat în primul trimestru un profit cumulat de 100 de milioane de euro, jumătate din câştigul pe întregul an 2009, potrivit datelor centralizate de BNR. În aceeaşi perioadă a anului trecut, sectorul bancar a înregistrat o pierdere de 50 de milioane de euro.

„Profitul sistemului bancar a fost consistent, în jur de 100 de milioane de euro. (...) E semn că s-a reluat activitatea în bănci. Provizioanele au rămas pe o tendinţă de creştere, dar profitul operaţional a depăşit bine pierderea financiară. A început să meargă creditul şi s-a reluat activitatea bancară pe mai multe segmente”, a declarat directorul general al Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, citat de Mediafax.

Primele două bănci din România au anunţat pentru intervalul ianuarie-martie 2010 o uşoară reducere a profitului. Astfel, BCR, cea mai mare instituţie de credit după active, a anunţat un profit consolidat după impozitare şi plata intereselor minoritare 58,7 milioane euro, în scădere cu 26,4%. Totuşi, profitul operaţional al grupului BCR a crescut cu 13,7%, la 184,4 milioane euro.

De asemenea, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a obţinut în primele trei luni din 2010 un profit net de 49 milioane euro, în scădere cu 5% faţă de câştigul obţinut în perioada similară a anului trecut.

BCR a redus dobânzile la creditele de nevoi personale

Începând de ieri, BCR a redus cu peste două puncte procentuale ratele de dobândă fixă pentru creditele în lei negarantate de nevoi personale nou acordate, astfel încât dobânzile la împrumuturile Divers Extra variază între 7,5% pe an şi 11%. Anterior, dobânzile pentru creditele de nevoi personale Divers Extra BCR în Lei erau cuprinse între 9,9% şi 13,25%.

"Profitul sistemului bancar a fost consistent, în jur de 100 de milioane de euro. (...) E semn că s-a reluat activitatea în bănci...“

NICOLAE CINTEZĂ, directorul general al Direcţiei Supraveghere din BNR

JOC DE IMAGINE

Scad comisioanele de rambursare anticipată

O nouă instituţie de finanţare a decis ieri să elimine comisioanele de rambursare anticipată la toate creditele de consum. E vorba de CEC Bank, care a luat această decizie pentru a se alinia la prevederile unei directive europene care devine obligatorie pentru toate statele membre de la 11 iunie. Asta după ce săptămâna trecută şi BCR a eliminat comisionul de rambursare anticipată pentru creditele negarantate cu dobândă variabilă.

Comunitatea bancară trebuie să aplice, din luna iunie, limitarea la 1% a comisionului de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse între 200 şi 75.000 de euro, potrivit unei directive a Comisiei Euro pene (CE). Directiva 2008/48/ CE prevede că obligaţia băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privinţa contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanţii similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/ păstrarea proprietăţii unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro şi, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.

Cele două instituţii de finanţare, BCR şi CEC Bank, nu vor mai percepe comisioane de rambursare anticipată doar la creditele noi contractate. Asta şi pentru a preîntâmpina posibilitatea reducerii „taxelor” şi la împrumuturile vechi, aşa cum vizează o propunere legislativă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), susţinută şi de premierul Emil Boc. Autoritatea a elaborat un proiect de OUG care extinde prevederile Directivei 2008/48/CE, astfel încât se aplică tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare şi imobiliare, indiferent de valoarea totală a creditului.

Totodată, proiectul presupune aplicarea prevederilor şi contractelor aflate în derulare, nu numai pentru cele încheiate după data intrării în vigoare. Asftel, băncile ar trebui să modifice până în septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta la noile reglementări UE şi nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumutrile cu dobândă variabilă, iar la celelalte credite comisioanele sunt limitate la 1%.

Ne puteți urmări și pe Google News