BNR lansează o nouă monedă în România. Cum va arăta și când va apărea

BNR lansează o nouă monedă în România. Cum va arăta și când va apărea Sursa foto: Arhiva EVZ

Banca Națională a României a anunțat că va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și una din argint începând de luni, 29 mai. Cele două marchează un moment important din istoria țării noastre.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat că va lansa, începând de luni, 29 mai, în circuitul numismatic o monedă din aur şi o monedă din argint cu tema 175 de ani de la Revoluţia Română din 1848. Pe fața monedei din aur este prezent monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripţia „ROMÂNIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI” şi anul de emisiune „2023”.

Pe fața monedei din argint este redat monumentul Eroilor Pompieri din Bucureşti, stema României, inscripţia „ROMÂNIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2023”. Pe spatele ambelor monede sunt încrise numele revoluţionarilor paşoptişti Avram Iancu, Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu şi inscripţiile „REVOLUȚIA ROMÂNĂ” şi „1848”.

Unde vor putea fi găsite noile monede lansate de BNR

În comunicatul emis de BNR se precizează că monedele din aur și argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent. De asemenea, ele vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe aceste certificate de autenticitate se vor regăsi semnăturile guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese. În ceea ce privește moneda din argint, au fost realizate 5.000 de piese. Prețul de vânzare pentru moneda de aur este de 3.100 de lei, exclusiv TVA. În acest preț sunt incluse și broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate. Prețul pentru moneda de argint este mai bine de șase ori mai mic, 490 de lei, exclusiv TVA, tarif în care sunt incluse broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele din aur şi argint cu tema 175 de ani de la Revoluţia Română din 1848 au putere circulatorie pe întreg teritoriul României. În comunicatul emis de instituție se mai precizează că lansarea monedelor în circuitul numismatic se va realiza prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Ne puteți urmări și pe Google News