Spre deosebire de Angela Merkel în Germania și Theresa May în Marea Britanie, alți lideri imprimă formațiunilor lor politice o traiectorie mult mai apropiată de a populistilor.

E, dacă îmi permiteți să-l numesc astfel, un „efect Viktor Orban”, care îi face pe conservatorii din Europa să abordeze din ce în ce mai hotărât poziții naționaliste, suveraniste și populiste ca urmare a presiunii pe care o resimt din partea propriului electorat.

Cazul Partidului Popular din Spania, după alegerea lui Pablo Casado în funcția de președinte, este sugestiv pentru această dinamică politică. În vârstă de 38 de ani, Casado, care a devenit președinte al partidului anul trecut, are o luptă foarte dificilă de dat. Și nu e vorba în primul rând de scrutinul european, pentru că accentul în Spania cade deocamdată pe alegerile generale programate pentru 28 aprilie.

Casado e însă foarte optimist că va reuși să-l răstoarne de la putere pe premierul socialist Pedro Sanchez, dar n-ar face o tragedie nici în cazul unui eventual eșec:

"Am preluat frâiele unui partid care avea 16% din intenția de vot a alegătorilor și a cărui bază electorală era împărțită în trei. Cred că (eforturile noastre n.r.) vor fi răsplătite, dar, în orice caz, situația pe care am găsit-o nu este ușoară".

De când a devenit președinte al Partidului Popular, Casado a încercat în primul rând să oprească fuga electoratului de dreapta spre naționaliștii din Vox. Așa că a împrumutat pozițiile ferme ale naționaliștilor în problema imigrației și a tendințelor separatiste ale unor regiuni precum Catalonia.

Astfel, în Catalonia, Casado sugerează impunerea unei guvernări directe a Madridului- așa cum a făcut predecesorul lui Rajoy după ce parlamentul regiunii a declarat independența Cataloniei în octombrie 2017. Numai de această dată, Madridul ar prelua guvernarea nu numai pentru câteva luni, ci pe termen nedefinit.

Cât privește imigrația de proporții promovată de guvernul socialist al lui Pedro Sanchez, Casado e vehement în a susține creșterea siguranței frontierelor și declară că imigranții ar trebui să se adapteze obiceiurilor spaniole. Liderul popular nu ezită să spună lucrurilor pe nume:

"Suntem la o răscruce de drumuri, în care trebuie să decidem nu numai politica economică, teritorială, educațională sau socială pe care o dorim pentru țara noastră, ci și dacă vrem să păstrăm națiunea spaniolă așa cum o știm". Dar revoluția din Partidul Popular Spaniol nu este numai a lui Casado, alături de el sunt mulți dintre cei promovați recent la conducerea partidului- tineri care nu vor să se supună rigorilor corectitudinii politice.

"Vom distruge odată pentru totdeauna zidul de superioritate morală fals al stângii", declară Casado, arătând că popularii spanioli nu se mai supun ideologiei neo-marxiste care domină de decenii Europa. Schimbările majore de abordare ale Partidului Popular Spaniol nu le-au scăpat analiștilor politici.

"Pablo Casado este influențat de ceea ce se întâmplă în alte partide europene de dreapta. El este sensibil la acest tip de populism", spune scriitorul și jurnalistul José Antonio Zarzalejos. În ceea ce-l privește, Ignacio Molina, cercetător la think-tank-ul Elcano, vede în drumul politic ales de Casado o traiectorie comună cu a altor partide populare care se arată deschise colaborării cu naționaliștii și populiștii.

"Partidul Popular (de pe vremea n.r.) lui Rajoy era asemănător cu CDU-ul Merkel, iar Partidul Popular al lui Casado este asemănător cu Partidul Poporului al lui Kurz". Și adversarii socialiști sunt conștienți că, după alegeri, Partidul Popular al lui Casado s-ar putea alia cu naționaliștii din Vox conduși de Santiago Abascal (după modelul folosit în Andaluzia unde PP, Ciudadanos și Vox s-au aliat pentru a forma guvernul regiunii).

Premierul Sánchez a acuzat direct Partidul Popular și Ciudadanos că "îmbrățișează" extrema dreaptă. "Ei vor acționa ca un bloc dacă vor avea o majoritate care să le permită guvernarea după 28 aprilie, așa cum au făcut-o în Andaluzia". V-am vorbit atât de mult despre situația politică din Spania pentru că evoluția Partidului Popular de aici mi se pare simptomatică la nivel european.

Dincolo de pozițiile inflexibile manifestate de Angela Merkel sau de candidatul Partidului Popularilor Europeni pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber (care exclud orice colaborare cu populiștii). în Partidul Popularilor Europeni bate un vânt de schimbare.

Sunt din ce în ce mai mulți lideri care ar dori mai degrabă o colaborare cu populiștii și suveraniștii în Parlamentul European decât o Monstruoasă Coaliție cu centriștii, liberalii și socialiștii.

Să fi tras din nou Viktor Orban cartea câștigătoare refuzând să părăsească Partidul Popular European chiar dacă Fidesz a fost suspendat? Nu cumva liderul maghiar vizează o răsturnare a raportului de forțe din interiorul PPE după alegerile europene?