SCANDALUL BLACK CUBE. Spionii israelieni confirmă: AM SPART MAILUL ȚINTEI, AM ÎNCĂRCAT 50 LA SUTĂ ÎN CLOUD, SUNT DOVEZI FOARTE PUTERNICE! Înregistrări explozive cu fostul ofițer SRI Dragomir.
- Ion Cristoiu
- 2 noiembrie 2016, 05:03
Dosarul Black Cube continuă să fie publicat în exclusivitate de Ion Cristoiu pe blogul său. "Dosarul din care am publicat și public Documente e cel întocmit de FBI-ul izraelian, la solicitarea Ministerului român al Justiției, prin interogarea celor opt persoane care alături de David Geclowicz și Ron Weiner, au lucrat în cadrul Proiectului Tornado – Dan Zorella, Avi Yanus, Dr. Udi Levi, Gal Farhi, Yosi Berkstein, Nathan Lerner, Adan Cohen, Stela Pen, angajați ai Black Cube, considerați suspecți de constituire și aderare la un Grup infracțional organizat. De observat amploarea dată de Black Cube Operațiunii, care nu s-a rezumat, cum s-ar putea crede, la activitatea celor doi arestați în România."
Dosarul Black Cube.
Un document deosebit de important pentru deslușirea enigmei numite Scandalul Black Cube e dat inspectorului israelian și se află la dosar în următorul context:
„Doresc să vă dau încă o redare- fișierul audio se află pe discul pe care deja vi l-am dat ( documentele sunt ridicate și însemnate cu Y.T. 9 din data de astăzi paginile 1-8. Este vorba de redarea conversației care a avut loc între Avi Yanus și mine și Daniel, astfel că Avi a revenit asupra detaliilor proiectului și primirea aprobărilor în fața lui Daniel, iar acesta a aprobat că am primit aprobare legală pentru proiect, aprobă că organizația SRI-ului a aprobat asta, aprobă că Meir Dagan a vorbit cu șefii organizației sale pentru a aproba proiectul.”
E vorba de convorbiri telefonice înregistrate de cei de la Black Cube. Potrivit indicațiilor lui Dan Zorella, Y e Daniel Dragomir, BC1 e Dan Zorella și BC2, Avi Yanus. Din ele se vede din nou că cei de la Black Cube erau convinși că e o Operațiune autorizată la cel mai înalt nivel pe teritoriul României. Cei de la Black Cube cred că SRI le-ar putea da materialele care le lipsesc. Redăm stenograma convorbirilor:
„160424_004
BC1: Salut Daniel, ce faci? Y: Bună bună salut ce faci BC 1: Bine bine am avut niște sărbători Y: Da știu BC1: Știi bine cultura evreiască.. Y: Oricum a fost exodul ca să zicem așa de sub dictatură, ceea ce este ceva ce se întâmplă de asemenea și în aceste zile, nu numai în zilele de demult… BC1: Exact, trebuie, de asemenea, să ieșim de sub dictatură, și din închisoare ca și cultura evreiască… Y: Exact BC1: Deci ne-am gândit mai mult cum să rezolvăm problema, de fapt lângă mine îl am pe partenerul meu Avi care este mai mult expert pe partea juridică și are unele idei ce cred că le poate vorbi cu tine și puteți să gândiți împreună dacă este o situație bună. Y: Ok. BC1: Așa că, așteaptă un minut, nu știu cum, așteaptă un minut la telefon doar un minut la telefon… Avi… Y: Ok. BC2: Alo, bună Daniel, sunt Avi, încântat de cunoștință. Y: Bună, bună, încântat de cunoștință. BC2: Am înțeles, de fapt din prima zi am înțeles că singura cale de a rezolva situația este să lucrăm împreună. Este singura cale să-i eliberăm pe băieți și aceasta este singura cale de a ajunge la rezultatul final. Y: Exact. BC2: Da, este singura cale, amândoi am înțeles asta. De asemenea, este atașată la asta o sumă bună de succes de aproximativ 450.000 euro. Y: Exact BC2: Am parcurs materialele, le-am parcurs personal cu toată echipa mea și avem doar aproximativ 50%, acestea sunt doar materialele ce au reușit să le încarce în cloud. Acestea sunt materiale foarte puternice după cum știi, vin direct din emailurile țintei, sunt foarte puternice, dar ei nu au reușit să termine toate procesele, sunt doar 50% din emailuri. Ai vreo idee de vreo cale prin care putem pune mâna pe restul din ele, care sunt acum deținute de DICOT? Avem rezultate bune cu cele 50% dar dacă le vom avea pe celelalte va completa tabloul. Y: Ok, ideea este că acestea sunt acum în posesia DICOT, pe o parte. Pe de altă parte, din câte înțeleg eu, ei nu au fost capabili să găsească ceva până acum. BC2: Aceasta deoarece ei nu ai codurile. Și unele dintre fișiere sunt de fapt ascunse, înțelegi ce spun din punct de vedere tehnologic? Y: Da, da BC2: Deci știm sigur că sunt în posesia lor, așa că dacă obținem o copie a hard disk-ului, îl pot folosi și pot obține chiar mai mult. BC2: Vreau să spun, ne-ai spus atunci că aceasta este legal conform articolului 302. Y: Da. BC2: Așa că poate putem folosi aceasta pentru a pune tu sau noi mâna pe materiale? Poate putem folosi aceasta ca să obținem o copie și apoi pot lucra cu această copie. Y: De asemenea din câte știu eu avocații pot cere o copie. BC2: Pe avocați când i-am întrebat au spus că nu este o opțiune să obținem o copie. Vreau să te întreb alt lucru, poate, din nou deoarece a fost legal, poate din nou ei pot avea o copie și eu pot obține originalul. După ce ei au o copie de ce au nevoie de original? Y: Vor păstra originalul acolo cât vor putea de mult pentru a… BC2: Alo, alo, așteaptă Y: Da BC2: Alo
160424_005
BC2: Alo, mă auzi acum? Y: Da, da, te aud acum foarte bine. BC2: Semnalul aici este… Y: Ok, înțeleg, voi cerceta asta și voi reveni la tine cu privire la asta. BC2: Ok, cercetează asta, deoarece cu cele 50% avem un tablou, dar dacă pot obține și restul de 50%, Daniel îți spun vom face să bubuie totul… Totul va fi umflat. Y: Ok ok voi cerceta asta BC2: De exemplu, poți vedea în înlănțuirea de emailuri, de exemplu, nu vreau să dau detalii, dar poți vedea: în următorul… asta se va întâmpla… te rog să îmi trimiți în detaliu detaliile a ști tu ce… și așa mai departe, și vreau să văd următorul email și acesta lipsește, și cu siguranță vine prin emailuri deoarece primele au venit prin emailuri… Y: Ok voi cerceta asta și îți voi da… BC2: Sau de exemplu am alt lanț care spune, dă-mi numele companiei ca să emit o factură, și apoi nu văd factura, deoarece atunci când copiază ei merg după dată, așa că am primele 50% și nu ultimele 50% de care am nevoie de fapt, deoarece sunt copiate după dată. Y: Ok, ok BC2: Poate un alt lucru la care m-am gândit este, ne-ai spus că organizația ta a autorizat proiectul, așa că poate ei pot obține acces la materiale, și că le putem obține de la ei, vreau să spun prin intermediul organizației însăși. Y: Voi cerceta asta, și îți voi da un răspuns mâine. Voi studia toate opțiunile mele. BC2: Ok, studiază-ți toate opțiunile pentru a obține materialele. Y: Ok. BC2: Daniel? Daniel? Y: Ok, da, da BC2: Daniel?
160424_006
BC2: Alo Y: Alo, da, te aud BC2: Da, o cale foarte complicată să te sun… ultimul lucru la care ne-am gândit, poate că SRI poate obține acces la fișiere. Vreau să spun că ei au influență peste tot. Poate că pot obține acces la fișiere. Y: Da BC2: În acord cu misiunile lor, țintele lor, siguranța națională… avem nevoie de fișiere. Și apoi ei pot obține fișierele, și apoi le vom lua de la ei. Y: Nu știu cât de fericiți vor fi să coopereze cu noi legat de asta. Nu știu BC2: Cu siguranță nu am vreun acces pentru ei, dar organizația ta poate, este organizația ta așa că poate poți avea acces prin aceasta… Y: Voi cerceta asta și voi reveni la tine mâine, mâine după-amiază. BC2: Evident că nu ai numerele mele, dar sună-l pe Dan în felul tău special… Y: O voi face pe cale normală. BC2: Da, pe cale normală. Ok. Y: Doar o singură întrebare, nu crezi că jumătatea de material ce o ai este suficientă pentru a crea situația ce toți ne-o dorim? BC2: Având în vedere că avem doar o șansă, deci vreau ca ce avem să fie cel mai puternic. Am ca un tun de fum, am nevoie de o bazooka de fum, sau o bombă atomică de fum, nu un tun de fum. Dacă apropo ar fi fost totul înainte ca totul să fie răsuflat, ți-aș fi dat asta, și aș fi spus domnule Daniel, dați-mi un cec, proiectul este terminat, totul este bine. Dar ca să fiu onest cu tine, știm că avem nevoie să avem o rachetă de fum, deci am nevoie ca totul să fie în posesia mea. Y: Ok BC2: Ok, deci vom vorbi mai târziu. Y: Ok, ținem legătura BC2: Ținem legătura Y: Pa BC2: Pa.
160427_009
BC2: Salut Daniel, sunt iarăși Avi Y: Da, bună, bună BC2: Tocmai am terminat de discutat cu avocații și nu a fost ușor, legat de imagine. Y: Ok. BC2: Așa cum m-am gândit eu au spus-o că va fi foarte greu să obținem imaginea de la DICOT. Ei vor argumenta imediat că informația reprezintă persoane private, emailuri private, alte persoane, terțe părți, neimplicat bla bla Y: Ok, voi face, voi face, da BC2: Avocații au spus că vor obține imaginea din telefoanele private ale lui Ron și David. Asta va fi ușor, dar vor trimite aplicația pentru a obține totul astăzi, dar ei spun că nu vor obține. Y: Da, lasă-i să o trimită și apoi vom vedea. Lasă-i să o trimită și apoi vom vedea. BC2: Dar atunci Y: Deoarece dacă ei vor da telefoane… BC2: Atunci așa cum știi răposatul nostru președinte a autorizat cu organizația ta. Ești sigur că organizația ta nu poate obține imaginea? Y: Sunt sigur că aceasta este singura cale legală care e bună pentru a o obține. BC2: Da, știu dar nu are organizația ta pe cineva în DICOT? Avem nevoie de intelligence, avem nevoie de informații. Y: Ok, voi încerca să văd exact ce se întâmplă și voi reveni la tine. BC2: Ok și de asemenea, te voi ține la curent cum merge cu aplicația și… Y: Bine BC2: Și ne vom ține la curent unul pe celălalt. Voi lucra pe calea legală, și tu vei lucra pe calea ta, și să sperăm prin una din căi vom obține intelligence de care avem nevoie pentru proiect. Y: Ok. BC2: Una din căi va merge. Una din căi va merge. Y: Ok BC2: Ceva va merge până la urmă. Y: Ok. Ținem legătura. BC2: Mulțumesc. Y: Pa.”