Bitcoin a devenit ținta hackerilor. Atac la platforma Discord

Bitcoin a devenit ținta hackerilor. Atac la platforma Discord

O platformă populară de comunicare între diverse comunităţi, inclusiv cele de fani ai criptomonedelor, a fost victima hackerilor. Este vorba despre platforma Discord.

Bitcoin a devenit ținta hackerilor. Atac la platforma Discord Potrivit experților de la Kaspersky, o companie de securitate IT, atacatorii caută victime pe serverele de criptomonede Discord şi îi atrag pe o platformă falsă, încurajând ţintele să renunţe la datele lor personale şi la o sumă reală de bani.

„Ţintele primesc mesaje de la persoane rău intenţionate care îi invită să se alăture unei noi platforme de tranzacţionare cu promisiunea unei plăţi impresionante în Bitcoin sau Ethereum. Instrucţiunile simple pentru "acceptarea cadoului" duc la înregistrarea și la schimbul de criptomonede. Împreună cu un cod pentru a primi "premiul" în Bitcoin sau Ethereum", susţin specialiştii.

Reprezentanții Kaspersky au transmis că site-ul de schimb valutar fals arată exact ca un site real. Are un design inteligent, un aspect adaptiv şi disponibilitatea în mai multe limbi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bitcoin a devenit ținta hackerilor

De asemenea, platforma are autentificare în doi factori şi protecţie anti-phishing, susţin reprezentanţii Kaspersky.

„Pentru a termina înregistrarea şi a obţine statutul de "utilizator", ţintei i se cere fie să facă un mic depozit în criptomonedă, în momentul respectiv sau mai târziu. Fie să treacă printr-o verificare de identitate de tipul Know Your Customer (KYC). Procedura este configurată la fel ca în unele schimburi legitime. Site-ul solicită detalii de contact, o fotografie a unui document de identitate şi un selfie realizat cu documentul de identitate", notează sursa citată.

Experţii atrag atenţia că informaţiile de acest tip vor ajunge, ulterior, pe forumurile darknet şi vor fi vândute cu până la 40 - 60 de dolari.

„Codul furnizat ţintelor funcţionează şi arată monedele promise Bitcoin sau Etherium în contul victimelor. Numai că pentru a obţine suma, utilizatorul trebuie să completeze soldul contului cu o sumă mică", avertizează compania de securitate cibernetică.