Ana Birchall a fost desființată! Cerea ministrului Justiției, neutralizată punct cu punct de CSM

Ana Birchall a fost desființată! Cerea ministrului Justiției, neutralizată punct cu punct de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii i-a oferit vineri un răspuns Anei Birchall, după ce ministrul Justiției nu a putut participa la ultima ședință a consiliului. În comunicarea oficială, CSM explică punctual și argumentat de ce solicitarea făcută de ministrul Justiției nu poate fi luată în calcul.

Ana Birchall nu a prticipat la ședința CSM de joi motivând că avea „obligații care rezultă din calitatea de ministru al Justiției”. Aceasta a publicat o cerere oficială pe care a trimis-o Liei Savonea, președinta CSM, în care solicita stabilirea unei zi anume a săptămânii pentru ședințele consiliului pentru a fi sigură de prezență pe viitor. În replică, CSM susține că există o zi prestabilită, anume joi, schimbări în acest sens fiind luate doar în cazuri excepționale. În plus, CSM susține că oricum Guvernul se reunește în zile ale săptămânii aleatorii și, astfel, s-ar putea crea situații în care ședințele CSM să se suprapună peste cele ale Guvernului.

Mai jos, puteți citi comunicatul CSM în integralitatea sa.

Având în vedere informațiile difuzate în spațiul public cu privire la modalitatea de convocare a doamnei Ana Birchall, Ministrul Justiției, la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 20 iunie 2019, formulăm următoarele precizări:

Ne puteți urmări și pe Google News

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în plen şi în secții, la convocarea președintelui, în acest sens fiind dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 317/2004. Ședințele de plen sunt stabilite cu regularitate în fiecare zi de joi, cu excepția situațiilor în care, din motive ce țin de lipsa cvorumului sau de caracterul urgent al lucrărilor înscrise pe ordinea de zi, este stabilită o altă zi de ședință.

Subliniem faptul că, deși nu există nicio dispoziție legală sau regulamentară, care să prevadă o eventuală procedură de consultare pentru stabilirea datei/orei ședințelor de plen de către președintele Consiliului, doamna judecător Lia Savonea, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în scopul de a asigura programarea ședințelor și cvorumul necesar bunei desfășurări a acestora, a procedat la verificarea prealabilă a disponibilității membrilor.

Ședințele Plenului Consiliului au avut loc chiar și în condițiile în care nu au fost prezenți toți membrii, întrucât au fost implicați în alte activități stabilite anterior – spre exemplu: deplasări externe/interne, conferințe, concedii de odihnă etc. – ceea ce evidențiază imposibilitatea adaptării datei ședințelor cu agenda fiecăruia dintre membri, cu atât mai puțin în situația în care lucrările înscrise pe ordinea de zi erau urgente.

În aceste condiții, la data de 18 iunie 2019, ora 17:26, Consiliul Superior al Magistraturii a adresat, prin intermediul poștei electronice, având ca destinatar Cabinetul Ministrului Justiției, invitația pentru doamna ministru Ana Birchall de a participa la ședința Plenului Consiliului din data de 20 iunie 2019, ora 12:00. Facem precizarea că invitarea Ministrului Justiției s-a realizat în aceeași modalitate și în aceleași condiții pentru toți membrii de drept, mod de lucru uzitat de Consiliul Superior al Magistraturii încă de la începutul acestui mandat.

Referitor la solicitarea publică a doamnei ministru să i se permită participarea la ședințele Consiliului în calitate de membru de drept, arătăm că există o imposibilitate obiectivă de a da curs acesteia, cu atât mai mult cu cât, din agenda publică a ședințelor de Guvern, se poate observa că acestea nu au loc în aceeași zi a săptămânii (cu titlu exemplificativ: pentru luna mai 2019 fiind stabilite în zilele de marți, miercuri sau joi, iar pentru luna iunie 2019, până la acest moment, în zilele de luni, miercuri sau joi).

Pe această cale, Consiliul Superior al Magistraturii asigură opinia publică de faptul că programarea ședințelor de Plen se efectuează cu bună credință și diligență, fiind avută în vedere păstrarea unui just echilibru între urgența aspectelor ce se impun soluționate de către Consiliul și asigurarea participării membrilor aleși ori de drept, în funcție de agendele acestora, cu respectarea timpului necesar pentru ca membrii sa integreze participarea la ședința Plenului în activitățile derulate.