Bilanț Coronavirus, 30 iulie. Numărul de infectări rămâne ridicat

Bilanț Coronavirus, 30 iulie. Numărul de infectări rămâne ridicat

Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.682 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 153 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.278 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.07.2021 (10:00) – 30.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Mureș și Sibiu.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

2 dintre decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, în urma verificărilor efectuate.

Cele 2 decese s-au produs în luna iunie 2021, în județul Mureș.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 410. Dintre acestea, 49 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.679.628 de teste RT-PCR și 1.826.957 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.127 de teste RT-PCR (4.426 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.701 la cerere) și 14.932 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 904 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.563 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 72 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 255 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 846 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 29 iulie, 354 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.567 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 193 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Ne puteți urmări și pe Google News