BIHOR. Doi viței jupuiți lăsați să putrezească pe un drum

BIHOR. Doi viței jupuiți lăsați să putrezească pe un drum

Cadavrele a doi viţei au fost abandonate joi cam la jumătatea distanţei între satele Incești, comuna Ceica și Bicăcel, comuna Lăzăreni. Animalele erau jupuite, iar carnea „decupată” pe pulpele din faţă

Fotografiile au fost postate pe Facebook de un bihorean şi au fost distribuite de numeroşi utilizatori ai reţelei sociale, oripilaţi de privelişte. Primarul comunei Lăzăreni, Cristian Paul, a declarant, pentru ebihoreanul.ro, că animalele au fost găsite în prima parte a zilei de joi, chiar de către fiul său, care a anunţat atât Primăria, cât şi medicul veterinar concesionar din zonă şi Postul de Poliţie comunal. „Erau doi viţei, unul cam de 150 de kilograme, celălalt de vreo 200 de kilograme. Cadavrele au fost abandonate, probabil, chiar de stăpânii animalelor. Probabil au murit asfixiate, pentru că nu aveau tăieturi la gât şi nu au fost înjunghiate, iar proprietarul, ca să scape de o cheltuială, a lăsat cadavrele pe marginea drumului. Le-a jupuit ca să nu fie identificate, şi din acelaşi motiv le-a luat şi crotaliile de identificare de la urechi”, a spus edilul din Lăzăreni.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News