Elevul - cuţitar din Brănişca teroriza întreaga şcoală
- Ciprian Iancu
- 26 septembrie 2012, 18:33
Băiatul de clasa a Vlll -a care ieri şi-a lovit un coleg cu cuţitul avea grave probleme de sănătate mintală.
UPDATE:Pentru că şcolile speciale s-au desfiinţat şi din cauză că autorităţile din domeniu nu s-au sinchisit să răspundă solicitărilor de sprijin făcute de conducerea şcolii din Brănişca (judeţul Hunedoara), profesorii şi elevii unităţii de învăţământ au trebuit să meargă în fiecare zi la cursuri cu frica în sân. Mărturia victimei Daniel Butaş, în vârstă de 13 ani, a fost ieri la un pas de moarte. A avut noroc că s-a ferit de lama briceagului pe care Ionuţ Vlad Drăgoi, cu un an mai mare, a încercat să i-l înfigă în spate, iar astfel s-a ales doar cu o zgârietură. "El era pe hol şi făcea gălăgie. Ca să nu mai facă gălăgie, doamna profesoară l-a chemat la noi în clasă. A intrat, s-a dus la geam, şi-a aprins o ţigară, după care doamna profesoară i-a spus să iasă afară. În drum spre uşă a scos un briceag şi a încercat să mă lovească cu el, după care a plecat strigând că următorul va fi colegul meu de bancă. Cu două zile-n urmă se luase iar de mine. Atunci mi-a înfipt un compas în gât, dar l-am pus la pământ", povesteşte copilul clipele de groază prin care a trecut.
Situaţie halucinantă Elena Şanta, directorul şcolii din comuna Brănişca spune că agresorul este bolnav de schizofrenie, iar manifestările sale violente nu sunt deloc o noutate: "Şcolile speciale pentru asemenea cazuri au fost desfiinţate, iar noi trebuie să ne chinuim să integrăm asemenea copii în învăţământul obişnuit. Băiatul a mai fost internat de vreo trei ori în spitale de specialitate. Mama lui nu a vrut să creadă că suferă de o formă gravă de schizofrenie până când acesta, ajuns în clasa a 5-a, a agresat-o şi pe ea. Am avut mai multe probleme. A agresat şi un profesor, dar şi alţi elevi". Elena Şanta adaugă că încă de la primele manifestări violente grave ale băiatului, a sesizat Inspectoratul Şcolar şi celelalte instituţii abilitate să ia măsuri, însă singurul răspuns pe care l-a primit a fost de genul: "Dacă mai face vreo prostie, vă rugăm să ne anunţaţi". Nici propunerea ei ca elevul bolnav de schizofrenie să fie şcolarizat acasă nu-a avut mai multe şanse, autorităţile motivându-şi decizia prin faptul că băiatul se poate deplasa, aşa că trebuie să meargă la şcoală ca orice copil. "Agresează pe cine-i iese în cale. Am aflat că şi la spital a lovit o asistentă. Am înţeles de la mama lui că a renunţat să mai ia medicamente pentru că acestea-i dădeau o stare de somnolenţă. I-am cerut să vină să stea cu el la şcoală, dar m-a refuzat, spunând că mai are un copil, acasă", adaugă Elena Şanta.
Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.00, la Şcoala Generală din comuna Brănişca, iar poliţia a fost sesizată abia în această dimineaţă. În timpul orei de chimie, doi elevi s-au luat la harţă. Unul dintre copii, despre care poliţiştii spun că este cunoscut ca având probleme de comportament, a scos un cuţit de mici dimensiuni şi l-a tăiat pe colegul său, în zona omoplatului stâng. "Se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi portul unui cuţit în loc public, iar măsurile legale se vor lua în funcţie de concluziile medico-legale. Din primele informaţii, reiese că victima a suferit o rană superficială, care nu i-a pus în niciun moment viaţa în pericol", spune Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Tratat cu compasiune "Părinţii sunt foarte îngrijoraţi, pentru că acel copil are probleme comportamentale grave, îşi terorizează inclusiv familia care se ocupă de el. Femeia la care se află în asistenţă maternală spunea că medicii i-au dat copilului medicamente foarte puternice, dar care nu îşi mai fac efectul", spune Marta Mate, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Hunedoara. Oficialul şcolar precizează că părinţii copiilor din şcoală au discutat de mai multe ori cu profesorii despre pericolul pe care îl reprezintă elevul cu probleme comportamentale. "Tot timpul au ajuns la concluzia că e nevoie de compasiune şi toleranţă, însă acum chiar le este frică. S-a apelat şi la ajutorul unui psiholog, dar a fost în zadar". Directorul şcolii a chemat Poliţia şi Direcţia de Protecţie a Copilului şi se caută soluţii pentru a-l ajuta pe elevul cu probleme, precum şi pentru a-i proteja pe colegii lui.