Benone Sinulescu, declarat al doilea BRAND al BUZĂULUI. Cine l-a SURCLASAT pe nea BENI

Născut pe 24 mai 1937, în localitatea buzoiană Siriu, Benone Sinulescu este considerat al doilea mare brand al Buzăului.

Mai mult, Primăria municipiului Buzău l-a desemnat, luni, pe îndrăgitul interpret de muzică populară Benone Sinulescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, "Omul anului-2017".

"Este o onoare să-l avem în mijlocul nostru pe Benone Sinulescu, o legendă a muzicii populare româneşti, mare artist care uimeşte şi acum la împlinirea vârstei de 80 de ani prin talent şi simplitate", a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Acesta a spus, cu subiect şi predicat: "După târgul Drăgaica, Benone Sinulescu este considerat al doilea mare brand al Buzăului".

"Din cele peste 600 de cântece, majoritatea fac referire la meleagurile natale, niciun artist nu a fost legat cu atâta dăruire de locurile în care s-a născut", a mai afirmat primarul.

Asociaţia Culturală Spectaculis, împreună cu Primăria Municipiului Buzău, organizează în zilele de 27 şi 28 mai, în Piaţa Dacia, prima ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Populară 'Benone Sinulescu'.

În cadrul Festivalului vor fi susţinute concerte de către interpreţi de renume ai muzicii populare româneşti, din principalele zone folclorice ale României, dar şi un concert extraordinar Gheorghe Zamfir. În cadrul Festivalului va avea loc Concursul de Muzică Populară 'Benone Sinulescu', care se adresează interpreţilor amatori cu vârste de până la 30 de ani.

Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenţii cu vârste până la 12 ani), solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani), solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenţii cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani)  

Benone Sinulescu este personaj de legendă încă din anii comunismului. Printre altele, s-a spus că și-a omorât nevasta și că avea doar un plămân.

Nea Beni şi Irina Loghin au format primul duet din muzica popular românească. După 1989, s-a relansat cântând alături de Ro-Mania

Prin Decretul nr. 1122 din 19 decembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, artistului Benone Sinulescu i s-a acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite şi îndelungată activitate artistică”.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului la 29 noiembrie 2002 Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

Tot Iliescu i-a conferit la 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.