Belarus riscă noi sancțiuni dacă acceptă găzduirea armelor nucleare rusești. Uniunea Europeană se pregătește să ia măsuri
- Ramona Rotaru
- 27 martie 2023, 08:50
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a anunțat duminică seara că UE este pregătită să adopte noi sancțiuni împotriva Belarusului. Declarațiile au fost făcute după ce președintele Vladimir Putin a anunțat un acord între Moscova și Minsk pentru staționarea în Belarus a unor arme nucleare tactice.
Uniunea Europeană este pregătită să sancționeze Belarusul dacă acesta va accepta găzduirea armelor nucleare rusești. Anunțul a fost făcut de Josep Borrell, șeful diplomației europene, după ce președintele Vladimir Putin a declarant că a fost semnat un acord între Moscova și Minsk pentru staționarea unor arme nucleare. Acest acord este un răspuns al Rusiei față de intenția Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniții cu uraniu sărăcit.
„Găzduirea de către Belarus a unor arme nucleare tactice ruseşti constituie o escaladare iresponsabilă şi o ameninţare pentru securitatea europeană. Belarusul încă mai poate să oprească asta, este alegerea sa. UE rămâne pregătită să reacţioneze prin noi sancţiuni”, a transmis Borrell duminică pe Twitter, potrivit AFP.
Despre acordul dintre Rusia și Belarus a vorbit și John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitatea națională. Acesta a declarant că oficialii din SUA nu au, în prezent, niciun fel de informații cu privire la faptul că liderul de la Kremlin ar „ intenționa să recurgă la arme nucleare în Ucraina”. Potrivit acestuia, nimic nu justifică „schimbarea poziționării în materie de descurajare strategică”.
Vladimir Putin a anunțat că arme nucleare tactice rusești vor fi găzduite în Belarus
Președintele Rusiei a declarat, sâmbătă, că între Kremlin și Minsk a fost semnat un acord potrivit căruia, pe teritoriu Belarusului vor staționa arme nucleare tactice rusești. Oficialul susține că această decizie este un răspuns față de intenția Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit.
În cadrul declarațiilor sale, Vladimir Putin a ținut să precizeze că acțiunea sa nu este una neobișnuită, susținând că Statele Unite au „desfăşurat de mult timp” arme nucleare în ţările care îi sunt aliate. Printre acestea el a menționat de Germania, Turcia, Olanda, Belgia, Italia și Grecia.
Liderul de la Kremlin a lansat și o amenințare, acesta susținând că și el ar putea folosi obuze cu uraniu sărăcit în războiul din Ucraina, dacă armata acesteia din urmă va obține astfel de muniții.
„Avem, fără exagerare, sute de mii de asemenea obuze”, dar deocamdată nu au fost folosite, a spus preşedintele rus, potrivit Agerpres.