Premieră din creaţia lui Samuel Beckett la Sibiu. Actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” vor prezenta în premieră „Sfârşit de partidă” duminică, 1 martie, în regia lui Charles Müller, director al teatrului din Esch, Luxemburg.
Spectacolul vine la patru ani după montarea lui „Aşteptându-l pe Godot” la teatrul sibian şi este rezultatul parteneriatului dintre Luxemburg şi Sibiu, oraşe care au fost Capitale culturale Europene în 2007. Mai exact, o colaborare între Theâtre d'Esch-sur-Alzette şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, care au mai produs împreună „Metamorfoze” după Ovidiu, în regia lui Silviu Purcărete, în 2007 la Luxemburg.
Pentru spectacolul „Sfârşit de partidă”, scenografia a fost realizată la Luxemburg. Considerată una dintre piesele de referinţă ale lui Beckett, „Sfârşit de partidă” este o meditaţie asupra morţii, plină de umor şi cinism. Personajele sunt un cuplu de bătrâni fără picioare, un tiran orb ţintuit într-un scaun cu rotile şi un servitor care nu se poate aşeza.
Premiera de la Sibiu face parte dintr-o microstagiune organizată între 1 şi 3 martie, dedicată celor mai noi producţii ale Teatrului Naţional „Radu Stanca”. Microstagiunea premierelor începe duminică, cu lansarea volumului „Carte cu Gina Patrichi”, de Mircea Morariu, editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi Revista Teatrul Azi, şi mai cuprinde spectacolele „Auto-Da-Fé”, luni seara, şi „Visul unei nopţi de vară”, marţi seara.