Becali, suspectat de blat la Tribunal

Becali, suspectat de blat la Tribunal

Revista presei.

Adevărul

Becali, suspectat de blat la Tribunal

Latifundiarul a fost pus în libertate ca urmare a unor vicii de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii verifică modul în care s-a constituit completul care l-a eliberat pe Becali.

Decizia de eliberare a a lui George Becali din arest capătă conotaţii suspecte. Măsura decisă de magistraţii Tribunalului Bucureşti pare a fi făcută pe o bază în care au fost ocolite mai multe puncte din tehnica de lucru. „Micile scăpări“ de la Tribunalul Bucureşti i-au oferit latifundiarului şansa de a fi liber de Paşte.

Libertatea

Ucigaşu lui Marian Cozma, în faţa instanţei

Ancheta în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma avansează lent, dar avansează. Arma crimei, despre a cărei descoperire Libertatea a scris în numărul de ieri, se află la expertizare, iar alte piese din dominoul morţii sunt puse cap la cap de poliţie.

Ataşatul român pentru Afaceri Interne la Budapesta, Ioan Bencze, a dezvăluit, ieri, motivul pentru care ungurii au întârziat să adune la dosar toate probele. “Ancheta e foarte grea, foarte complexă. De aceea, totul evoluează greu. Martorii se contrazic, îşi schimbă des declaraţiile în timpul audierilor”, a declarat Bencze, care nu se află în posesia unor exemple concrete în acest sens.

Cotidianul

Alcoolul din şpagă

Unele din cele mai răsunătoare cazuri de corupţie au un ingredient comun: alcoolul. Banii avansaţi sub formă de mită au fost însoţiţi, după preferinţe, de palincă, vin sau de occidentalul whisky.

Ultimul caz de răsunet instrumentat de DNA, cel în care a fost arestat Cornel Penescu, patronul FC Argeş, pentru mituirea unor arbitri din Liga I, conţine şi „ingredientul miraculos”, menit să înmoaie intransigenţa cavalerilor fluierului: câteva sticle de vin vechi. „Mai mulţi arbitri din Liga I au fost mituiţi cu sume cuprinse între 3 şi 15.000 de euro, dar şi cu sticle de vin vechi, în funcţie de prestaţia fiecăruia, fiind date chiar avansuri pentru prestaţiile viitoare”, se arată în motivarea sentinţei prin care Tribunalul Argeş a decis luna aceasta arestarea pentru 29 de zile a lui Penescu, a fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Dan Libertatu, fostul inspector-şef al OPC Argeş, şi a lui Liviu Ilie Făcăleaţă, managerul societăţii Pic SA, controlată de Penescu.

Jurnalul Naţional

Iuşcenko iar ţinteşte Delta

Dorind un al doilea mandat prezidenţial în ciuda impopularităţii, preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a lansat un discurs pentru electoratul deziluzionat, atacând pe două fronturi - Delta Dunării şi Rusia - şi menajând UE.

În cursa pentru noul mandat, prooccidentalul Viktor Iuşcenko simte în ceafă suflarea a doi rivali: ex-premierul Viktor Ianukovici, liderul opoziţiei proruse, şi fostul preşedinte al Parlamentului, Arseni Iaţeniuk, tot prooccidental. Deşi data scrutinului nu a fost stabilită, Iuşcenko s-a grăbit "să fure startul" pentru a deturna simpatizanţi ai rivalilor. Dar a dovedit că nu a învăţat nimic nici din verdictul de la Haga în contenciosul cu România, nici din criza gazelor cu Rusia din ianuarie trecut. Ziua

Turism cu autobuzul in Capitala

O linie de transport turistic va fi infiintata in Capitala pentru cei ce doresc sa viziteze obiective din 17 zone ale orasului.

Proiectul a fost lansat de Primaria Capitalei in dezbatere publica si urmeaza a fi suspus aprobarii Consiliului General. Transportul pe linia turistica se va efectua cu autobuze Mercedes Citaro ale RATB, iar biletul, valabil 24 ore, va fi de 25 lei pentru adulti, 10 lei pentru copiii intre 7 si 14 ani si gratuit pentru cei sub sapte ani. Linia turistica va functiona zilnic, intre orele 9.00 si 20.00, cu 4 autobuze, la un interval de succedare de 25 min. Gândul

Judecătorii şi procurorii vor autoguvernare financiară

Consiliul Superior al Magistra­turii (CSM) a luat, ieri, decizia de a convoca - în perioada 24 – 29 aprilie a.c. - adunările generale ale instanţelor şi parchetelor din întreaga ţară. Acestea sunt solicitate să se pronunţe în legătură cu textul unei Rezoluţii privind starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În acest document se vorbeşte despre “necesitatea autoguvernării instanţelor judecătoreşti”. În acest sens, se solicită ca, în cursul acestui an, bugetul instanţelor de judecată să fie preluat de la Guvern – respectiv de la Ministerul Justiţiei – şi să treacă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, judecătorii şi procurorii vor, ca cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2010, bugetul instanţelor şi al parchetelor să reprezinte minim 1% din PIB. Separat de aceasta, magistraţii mai solicită ca sumele provenind din taxele şi cheltuielile judiciare să fie introduse în bugetele instanţelor şi ale parchetelor. România Liberă

Digul lui Rece inghite inca un milion de euro de la buget

Digul care apara de inundatii amenajarea agricola a fostului senator PSD Traian Rece, luat in stapanire cu japca de acesta, este reparat din nou cu bani publici. In ultimii 5 ani, pentru digul lui Rece au fost alocati de la buget aproximativ 5 milioane de euro.

Fostul senator PSD Traian Rece le-a stricat sarbatorile pascale autoritatilor din judetul Tulcea. Rece si Primaria Ceatalchioi au sesizat Prefectura Tulcea in zilele Pastelui pe motiv ca digul ce apara de inundatii incinta agricola Sireasa a fost afectat de nivelul crescut al Dunarii si ca ar fi pericol de inundatii. Imediat, prefectul Vasile Gudu, insotit de specialisti de la Sistemul de Gospodarire a Apelor au raspuns apelului lui Rece.

Ne puteți urmări și pe Google News