Gigi Becali le-a dat 1.000 de euro muncitorilor de la „Național Arena"

Gigi Becali le-a dat 1.000 de euro muncitorilor de la „Național Arena"

Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, și Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, au inspectat astăzi "Național Arena", acolo unde, joi seară, "roș-albaștrii" joacă în Europa League cu Twente.

Mulțumit de cum arată suprafața de joc, Gigi Becali a scos din buzunar două bancnote de 500 de euro și le-a dat celor 15 oameni care lucrau la deszăpezirea terenului.

„Împărţiţi banii între voi", le-a zis filantropul Gigi.

Latifundiarul l-a lăudat pe Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, după care a explicat din nou de ce Steaua va învinge Twente fără emoții.

„Dacă nu era Sorin Oprescu, atunci aveam mari probleme. Ştiam de la Argăseală că terenul e bun, dar nu credeam că e extraodinar. E doar meritul celor din Primărie!

Vreau să ne calificăm din tur. Nu mai zic că le dăm 3-0, nu mă interesează scorul, ci calificarea. E foarte important că stadionul va fi plin, altul va fi moralul jucătorilor", a zis Gigi.

Mircea Sandu i-a asigurat pe steliști că și la Mogoșoaia, acolo unde azi și mâine muncesc la deszăpezire 200 de deținuți de la Penitenciarul Jilava, vor avea condiții perfecte de pregătire.

Ne puteți urmări și pe Google News