„Batalionul Poroșenko”, o armă politică pentru viitorul țării
- Dragoș Lefterescu
- 1 august 2022, 17:16
Fostul președinte Poroșenko, rival al lui Volodimir Zelenski, se află la originea unei formațiuni militare în care luptă lideri politici
„Te cunosc de la televizor! Tu ești Luțenko!” Un zâmbet larg se deschide pe chipul militarului ”demascat” de un bărbat cu aspect dezordonat. Întâlnirea neașteptată cu această figură a politicii ucrainene a ultimilor douăzeci și cinci de ani, acum în uniformă militară, are loc într-un sat din sudul regiunii Mykolaiv, în fața unui punct de control format din baricade și oameni înarmați. Iuri Luţenko, purtând o cască militară, salută asistenţa cu un aer curajos înainte de a-şi relua drumul spre poziţiile batalionului 206 al apărării teritoriale, scrie Le Monde.
Majoritatea caselor din localitate, situate la câțiva kilometri de linia frontului, au fost distruse sau avariate. Un lung șir de tranșee marchează granița regiunii Herson, ocupată de forțele ruse. În zonă se aud lovituri de artilerie din depărtare. Iuri Luțenko, ministru de interne sub președinția lui Viktor Iuşcenko (2005-2010), cutreieră zona acoperită cu scânduri de lemn și saci de nisip. Au trecut câteva luni de când acest fost lider al revoluției din piața Maidan, devenit lider al grupului parlamentar al președintelui de atunci, Petro Poroșenko (2014-2019), apoi procuror general al Ucrainei, până în 2019, s-a alăturat frontului de sud. „După douăzeci și cinci de ani de politică, nu puteam să nu fiu aici”, ne spune fostul procuror general. ”Am vorbit cu milioane de ucraineni despre independența Ucrainei și despre importanța viitorului ei european. Aceasta este miza acestui război”. Apoi arată cu mândrie o tranșee săpată în pământ: „Noi asta o numim aleea Petro Poroșenko”. Fostul șef al statului ucrainean a vizitat aceste poziții în urmă cu două săptămâni, ne spune Luțenko.
Cei doi politicieni sunt apropiați. Petro Poroșenko, încă răvășit de înfrângerea sa la alegerile prezidențiale din aprilie 2019, a inițiat crearea acestui batalion la începutul războiului, reunind în jur de 800 de oameni. Pregătirea militară a fost realizată în cadrul unui acord încheiat între fostul președinte ucrainean și actualul președinte Zelenski, grație unui armistițiu politic încheiat la începutul războiului. Cei doi bărbați au avut până atunci relații tensionate, după ce la scrutinul prezidențial Zelenski a fost ales cu 73% din voturi împotriva lui Petro Poroșenko, președintele în exercițiu la momentul respectiv.
După înfrângerea la prezidențiale, miliardarul în vârstă de 56 de ani, considerat al șaselea cel mai bogat om din Ucraina, a revenit în fruntea partidului său de opoziție, Solidaritatea Europeană, ajuns pe poziția a patra în urma alegerilor legislative din 2019. În decembrie 2021, procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, numită în funcție de Zelenski, a semnat un rechizitoriu împotriva lui Poroșenko, acuzându-l de „înaltă trădare”. O lună mai târziu, un tribunal ucrainean a cerut condamnarea fostului președinte.
Petro Poroșenko este suspectat că a colaborat cu magnatul pro-rus Viktor Medvedciuk, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, pentru a facilita achiziția de cărbune de către companii din estul Ucrainei, aflate în mâinile separatiștilor susținuți de ruși. Pe 19 ianuarie 2022, justiția ucraineană a decis în cele din urmă eliberarea fostului președinte și opozant, interzicându-i totuși să părăsească țara. Cazul reamintește de tradiția ucraineană de a persecuta politic foști sau actuali demnitari incomozi pentru autoritățile statului.
„În primele zile ale războiului, Poroșenko s-a întâlnit cu Zelenski de mai multe ori”, spune Iuri Lutsenko. Potrivit acestuia, confruntat cu pericolul pentru țară, președintele ucrainean a revenit la sentimente mai bune față de miliardar, ba chiar îi cere acum sfaturi privind distribuirea armelor voluntarilor. La începutul invaziei, la Kiev și Dnipropetrovsk au fost împărțite sute de puști de asalt, fără nicio verificare reală a actelor de identitate. „Poroșenko i-a spus lui Zelenski că trebuie să controleze mai bine procesul”, adăugând că ar fi mai sigur să se încredințeze distribuirea puștilor de asalt unor personalități publice, ca de exemplu deputații. „Poroșenko s-a oferit să creeze noi batalioane și să le finanțeze. Știu că așa a început totul”, explică Iuri Luțenko, prezent în biroul fostului președinte când a fost creat batalionul Poroșenko. Acesta numără în rândurile sale aproximativ douăzeci de personalități politice dintr-un total de aproximativ 800 de soldați. Unii sunt apropiați ai lui Petro Poroșenko, precum Oleksandr Turchinov, fost secretar al Consiliului de Securitate și Apărare Națională din 2014 până în 2019.
Chiar dacă dezaprobă denumirea de „batalionul Poroșenko”, Iuri Luțenko recunoaște că fostul președinte a vizitat în repetate rânduri pozițiile militarilor, a furnizat o parte din echipamentul militar, precum și mașini și transportoare. Petro Poroșenko ar finanța și alte batalioane, se mai spune prin zonă.
Fostul ministru de interne susține că pregătirea militară a voluntarilor nu are o dimensiune politică: ”La ultimele alegeri, unii dintre noi au votat pentru Poroșenko, alții pentru Zelenski”. De exemplu, comandantul Pavel Demchina, fost prim-adjunct al șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, „nu îl agreează pe Poroșenko”, explică Luțenko. În general, vremea politicii nu a venit încă. „Cine îl susține pe Poroșenko? Pentru noi, aici în tranșee, totul este foarte îndepărtat”.
Pentru Oleg Dereniuga, redactor-șef la Nikvesti, o publicație locală din Mykolaiv, nu există nicio îndoială că „Poroșenko, care are acest batalion, îl va folosi întotdeauna în jocul politic”. Pe viitor, prezice jurnalistul, „diferiți politicieni vor avea „eroii lor” care vor fi înscriși pe listele electorale și vor concura la următoarele alegeri”.
Pavlo Tuka, un veteran de treizeci de ani al războiului împotriva separatiștilor pro-ruși din Donbass între 2014 și 2016, este comandantul unei mici unități din batalionul 208. Este fiul lui George Tuka, ministru adjunct pentru Teritoriile Ocupate Temporar și Persoane Strămutate între 2016 și 2019. Pavlo Tuka răspunde doar ordinelor unui singur om: Valeri Zalujni, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, „un adevărat patriot, un om puternic”. Pentru el și oamenii săi, acordul încheiat la Istanbul pe 22 iulie între Ucraina și Rusia, sub egida ONU, pentru deschiderea unor coridoare care să permită circulația navelor comerciale în Marea Neagră, este privit ca un act de slăbiciune. „Dacă un soldat este dispus să-și dea viața pentru țara sa, de ce unii politicieni s-au angajat în negocieri cu inamicul? Consider acest acord un test pentru a evalua reacția societății ucrainene. Dacă oamenii rămân indiferenți, vor merge mai departe cu negocierile”.
Comandantul este, de asemenea, supărat pe parlamentarii ucraineni care vizitează linia frontului. „Războiul a creat mulți eroi, și acești ucraineni ar trebui sărbătoriți. Noi vedem doar membri ai Radei [Parlamentul ucrainean] care poartă uniforme, merg în satele eliberate și fac poze cu bătrâni pensionari”, a spus el furios.
„Un război de putere”
„Vedem clar că autoritățile vor să aibă propriii lor eroi”, spune Oleg Dereniuga. În cele cinci luni de după invazia rusă, sute de luptători ai Forțelor Armate ucrainene au primit diverse medalii, inclusiv cea de Erou al Ucrainei. ”Dar cine îi cunoaște pe acești oameni? Cât de bine sunt acoperite /în mass media/ numele și faptele lor? Am auzit o glumă potrivit căreia cel mai popular erou al acestui război este câinele Patron, el apare în toate știrile pentru că nu este o amenințare politică și nu va candida pentru funcția de deputat sau de președinte”.
Iuri Luțenko ne spune, de asemenea, că nu este de acord cu parlamentarii actualului partid de la putere, În Slujba Poporului. „Nu cunosc pe nimeni apropiat al acestui partid care să fie în tranșee. Pentru noi, cei pro-Poroșenko, acest război este un război pentru principiile noastre, pentru valorile noastre. Pentru cei din partidul prezidențial, este un război de putere”.
Bărbatul ia în derâdere ambițiile lui Volodimir Zelenski din 2019 de a pune capăt războiului început în 2014, dar declară că îi respectă autoritatea. „Noi, militarii, îl susținem, el este comandant-șef”, susține politicianul. „Este un artist, un actor care oferă cel mai bun spectacol posibil. Astăzi, emoția și talentul lui sunt foarte importante pentru țara noastră”. (autor: Thomas d’Istria, trimis special în Ucraina; Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR)