Bătaie cu drujba și levierul la Cluj. Au fost la un pas de măcel

Bătaie cu drujba și levierul la Cluj. Au fost la un pas de măcel

Doi clujeni s-au luat la bătaie, în urma unei dispute, cu drujba și levierul. Unul dintre ei a ajuns la spital, iar al doilea s-a ales cu dosar penal pentru violență.

Un conflict de proporții a avut loc într-o comună clujeană, vineri, după ce, în urma unei dispute, doi bărbați s-au luat la bătaie cu drujba și levierul. Evenimentul a avut loc în comuna Râșca între un bărbat în vârstă de 40 de ani și un altul în vârstă de 55 de ani.

S-au luat la bătaie cu drujba și levierul

Scena a avut loc chiar sub ochii vecinilor. Bărbatul de 55 de ani l-a amenințat pe cel mai tânăr cu drujba, iar pentru că cel din urmă nu a reușit să-și stăpânească nervii, a apelat la un levier metalic cu care l-a agresat fizic cu mai multe lovituri pe vecinul său.

După ce a scăpat din mâinile partenerului de dispută, bărbatul în vârstă de 55 de ani a alertat autoritățile locale. La fața locului au intervenit agenții Secției 8 a Poliției Rurale Huedin, dar și o echipă de cadre medicale. Bărbatul agresat fizic a avut nevoie de intervenții sanitare de specialitate, motiv pentru care a fost transportat la spital.

Dosar penal pentru violență

Bărbatul de 40 de ani este vizat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Autoritățile locale efectuează mai multe cercetări în acest sens.

„Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. În fapt, la data de 11 iunie a.c., in jurul orei 20:30, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Râșca, cu privire la faptul ca în jurul orei 19.00, a fost agresat fizic de către un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca.

La fața locului, s-a stabilit faptul că în timp ce se aflau în fața locuinței bărbatului de 55 de ani, între cei doi ar fi avut loc o serie de discuții în contradictoriu, în urma cărora bărbatul de 55 de ani, folosindu-se de o drujba, i-ar fi adresat amenințări celui de 40 de ani, iar acesta din urma, folosindu-se de un obiect contondent, respectiv un levier metalic, i-ar fi aplicat mai multe lovituri la nivelul corpului.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, bărbatul de 55 de ani fiind transportat la o unitate de specialitate în vederea acordării îngrijirilor medicale”, a transmis IPJ Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News