Băsescu: România trebuie să continue reforma

Băsescu: România trebuie să continue reforma

Preşedintele Traian Băsescu spune că nu trebuie pronunţat, deocamdată, cuvântul criză şi le cere politicienilor să fie responsabili şi prudenţi, ca să nu alunece pe panta populismului.

Nu se poate vorbi, deocamdată, despre o criză pe fondul căderii burselor pe pieţele internaţionale, ci despre o reacţie la decizii neconvingătoare. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu, la finalul întâlnirii pe care acesta a avut-o aseară la Cotroceni cu premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, pe tema haosului înregistrat în ultimele zile pe pieţele financiare internaţionale.

Şeful statului a ţinut să precizeze că întâlnirea nu a fost una de criză, ci una „între instituţii cu responsabilităţi“.

Apel la prudenţă

Preşedintele a criticat din nou declaraţiile făcute de unii politicieni privind creşterile de pensii şi salarii, şi a făcut un apel la „responsabilitate şi prudenţă” către toate partidele, dar mai ales către cele din arcul guvernamental, pentru a evita „alunecarea în populism”: „Astfel de declaraţii, mai ales când vin din partea unor politicieni făcând parte din arcul guvernamental, fac rău României şi creează neîncredere în capacitatea ţării de a continua programele la care s-a angajat”.

Soluţia corectă pentru România o reprezintă continuarea proceselor de restructurare şi de consolidare fiscală, potrivit măsurilor convenite cu organismele europene.

Băsescu a mai spus că trebuie continuate politicile de reducere a costurilor de funcţionare a statului, de optimizare a cheltuielilor sociale şi declanşarea urgent a unui program prin care să fie echilibrat fondul de pensii.

Măriri înseamnă împrumuturi

Reducerea deficitelor diverselor fonduri trebuie, de asemenea, să fie o prioritate majoră. „Toate deficitele reprezintă bani pe care România trebuie să îi împrumute. Toate afirmaţiile cu măriri nu înseamnă nimic decât mărirea volumului de bani pe care trebuie să-i împrumutăm”, a atenţionat preşedintele, arătând că anul acesta deficitul fondului de pensii este 14,8 miliade de lei, iar fondul de şomaj are pierderi de 2 miliarde de lei, iar alte două miliarde reprezintă deficitul din sănătate.

Nu în ultimul rând, o prioritate o reprezintă accelerarea procesului de restructurare a companiilor de stat.

Potrivit şefului statului, singura problemă pe care o are România în actualul context de pe pieţele financiare internaţionale este legată de dobânzile la care poate lua împrumuturi pe termen scurt.

Ne puteți urmări și pe Google News