Amintiri din studenţie cu Traian Băsescu. AFLĂ cine este responsabil pentru caracterul preşedintelui | VIDEO
- Feri Predescu
- 28 august 2011, 00:51
Preşedintele Traian Băsescu a sărbătorit astăzi împreună cu foştii colegi de facultate 35 de ani de la absolvirea Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân" Constanţa. Spre deosebire de anii trecuţi, în faţa Academiei Navale l-a întâmpinat doar garda de onoare şi fanfară militară care a intonat imnul României.
Foştii colegi l-au aşteptat înăuntru. Au stat împreună două ore după care şeful statului a plecat grăbit spre "baza de la Neptun". În urmă cu cinci ani, promoţia '76 a plecat la prânz într-o croazieră pe mare. ŢAm fi vrut şi acum, am intenţionat, chiar, să plătim combustibilul, însă, până la urmă, ne-am lăsat păgubaşi pentru că ne-am gândit că vor ieşi fel de fel de speculaţii", a declarat pentru EVZ un fost coleg al preşedintelui.
La plecare, Traian Băsescu, asaltat de presă a declarat că "a fost o întâlnire foarte frumoasă, extrem de emoţionantă. În primul rând, poţi vedea la o astfel de întâlnire câteva zeci de oameni realizaţi. Pe urmă, plăcerea de a fi împreună este un lucru pe care eu l-am generat în fiecare an, dar parcă la 35 de ani este ceva în plus".
Întrebat ce amintiri are din perioada studenţiei, Traian Băsescu a spus că sunt multe, "probabil că marşul cu bricul din anul II este emblematic din amintirile din studenţie. Atunci am fost în Mediterană, Alexandria, Beirut şi când trebuia să intrăm în Cipru, la Limassol, a început conflictul turco-cipriot şi s-a renunţat la intrarea la Limassol, dar am stat în mare timpul care era alocat escalei. Era un comandant al divizionului vele, se numea Moisiuc. Cred că a făcut cea mai dură şcoală de marinărie cu noi, începând de la ora 23.00 şi până la 4- 5 dimineaţa, aproape din două în două ore ne urca sus în arboradă, la 44 de metri, şi ne cobora pe partea cealaltă".
La strigarea catalogului au mai fost prezenţi doar 10 dintre foştii profesori. Şeful statului a vorbit despre profesorii care l-au format în meseria de marinar, "ne-am adus aminte cu regret şi de cei care, între timp, nu mai sunt, comandantul Beziris, profesorul Oargă, profesorul Szabo şi mulţi alţii, ca şi de cei 28 de colegi ai noştri care nu mai sunt".
Băsescu: Academia Navală face bărbaţi chiar şi din femei
La final, a dat un sfat celor care vor să urmeze cariera de marinar, "aici este o şcoală care construieşte bărbaţi, chiar şi dintre studenţii care sunt femei. Construieşte oameni care sunt educaţi în mentalitatea învingătorului. El ştie că trebuie să ajungă la portul de destinaţie indiferent de ce i se întâmplă pe mare, cât de mare este furtuna, ciclonul, incendiul la bord sau avariile la compartimentul maşini. Deci, e un anume tip de educaţie, care, de multe ori, pare ciudat celor care nu au făcut meseria asta. În acelaşi timp, ceea ce-ţi inspiră Academia, consolidezi în anii în care te afli pe mare şi devii de neschimbat când ajungi politician".
Unul dintre dascălii pe care şeful statului îl respectă şi căruia îi dă bineţe ori de câte ori se întâlneşte cu el la Constanţa este viceamiralul Ilie Ştefan, fostul comandant al Institutului de Marină. "Era un student ascultător. În ultimul an era chiar mic comandant pentru cei din anii mai mici, era încheietor de batalion, avea de mic spiritual ăsta", a declarat decanul de vârstă al marinarilor, Ilie Ştefan.
Fostul comandant, timp de 20 ani al Institutului de Marină, a povestit că astăzi a fost musafir. Viceamiralul în rezervă a ţinut să sublinieze că "în studenţie, erau foarte muncitori, învăţau bine, reţin că preşedintele mi-a spus că iubeşte marea şi marina".
Petrecere la vila de protocol de la Neptun Petrecerea de absolvire va avea loc la vila de protocol din staţiunea Neptun. Întâlnirea de mâine de la baza nautică a Centrului de Perfecţionare a Personalului din Marina Civilă Constanţa s-a anulat.
Alături de şeful statului se află 70 din cei circa 200 de absolvenţi militari şi civili ai promoţiei 1976, unii dintre aceştia fiind plecaţi în străinătate, iar aproape 40 au decedat.
În această, începând cu ora 20.00, preşedintele va petrece împreună cu foştii săi colegi de la Facultatea de Marină Civilă - specializarea Navigaţie şi Transport Maritim la vila de protocol de la Neptun.
Mâine va avea loc o nouă petrecere. De această dată la ora 13.00 la baza nautică a Ceronav - Centrul de perfecţionare a personalului din marina civilă, situat pe malul Lacului Siutghiol, unde vor participa atât marinarii civili ai promoţiei 1976, cât şi cei militari, potrivit Agerpres. Şeful statului a precizat că tot mâine le va face o vizită şi rudelor din localitatea Murfatlar.
Printre colegii de facultate ai şefului statului se numără directorul Autorităţii Navale Române (ANR), Paul Brânză, şeful Agenţiei Romtrans, Constantin Şuteu, fostul director al Direcţiei Transporturi Navale Maritime, Ion Jercan, iar printre colegii de la Marina Militară se află fostul şef al Statului Major al Forţelor Navale Dorin Dănilă şi fostul şef al Comandamentului Flotei Mircea Rusmănică.
Viceamiralul Ilie Ştefan, fostul comandant al Institutului de Marină, despre elevul Traian Băsescu: