Acesta este costul final al unei case, potrivit calculelor preşedintelui, care a explicat astfel creşterea nejustificată, în opinia sa, a preţului locuinţelor nou construite. .
În conferinţa de presă de aseară, şeful statului recomandă constructorilor să aducă preţurile la un nivel real. Băsescu a trecut rapid în revistă cheltuielile făcute pentru construcţia casei de la Săuceşti. "Casa pe care am construit-o la Săuceşti, un proiect tip, standard, de 62 de metri pătraţi. E vorba de două camere, bucătărie, baie, hol, acoperiş, geamuri termopan, uşă etanşă, casa tencuită, instalaţie electrică, baie, boiler, tot ce este într-o casa de 62 de mp. Costul a fost de 26.000 lei, fără preţul pământului", a arătat preşedintele
Acesta a adăugat că, deoarece în cont avea 30.500 de dolari, banii i-au ajuns să o şi mobileze. "Sper din tot sufletul ca preţurile la pământ şi la case să vină la valorile lor reale", a spus preşedintele.
Menţinerea locurilor de muncă-prioritate zero
Taian Băsescu a subliniat, la începutul discursului său, că turneul de săptămâna trecută pe la companiile din ţară nu a fost unul electoral, ci a fost impus de situaţia economică precară cu care se confruntă ţara.
El a continuat prin a sublinia că una dintre priorităţile majore pentru "supravieţuirea societăţilor" este menţinerea locurilor de muncă şi furnizarea de angajaţi calificaţi. Şeful statului a asigurat că iniţiativa sa de a vizita companiile naţionale va continua până când noul guvern va fi instalat şi va putea primi portofoliul de informaţii.
"Viitorul program de guvernare ar trebui să fie unul mai puţin teoretic şi mai mult unul care să scoată România din criză", a sugerat Traian Băsescu. În urma discuţiilor cu reprezentanţii din industrie au fost constate trei tipuri de probleme:
- piaţa internă şi externă sunt afectate de lipsa consumului; - finanţarea producţiei, care este din ce în ce mai mică. Şi cei care au comenzi au dificultăţi tot mai mari în a-şi finanţa producţia; - nivelul scăzut al calificării forţei de muncă ce se angajează în toate societăţile, fără excepţie. Preşedintele a dat exemplul tuturor societăţilor vizitate.
Preşedintele a adăugat că s-au evidenţiat şi soluţii. Astfel, pentru Combinatul Siderurgic de la Galaţi, este esenţial ca şantierele navale să continue executarea contractelor pe care le au, iar în industria chimică, este necesar ca agricultura să contracteze îngrăşăminte chimice pentru anul viitor. În acest sens, Băsescu a făcut referire la compania reprezentativă de pe piaţa românească, Azomureş.
Pentru Automobile Dacia Piteşti, preşedintele întrevede două măsuri de urgenţă care pot scoate societatea din impas: prima ar fi scutirea de taxă de primă înmatriculare şi redistribuirea cotelor neconsumate pe alte tipuri de autoturisme. Educaţia trebuie să formeze profesionişti
Nemulţumit de calitatea slabă a personalului angajat din companiile pe care le-a vizitat, preşedintele Băsescu a precizat că programul de pregătire profesională trebuie să fie adaptat în mod direct nevoilor societăţilor din economia românească.
În acelaşi timp, şeful statului s-a declarat mulţumit de colaborarea dintre management şi sindicate, parteneriat pe care îl cosideră vital pentru supravieţuirea societăţilor. "Patronii şi sindicatele au ca interes menţinerea locurilor de muncă. Aceasta este prioritatea zero." TURNEU
Conferinţa vine în contextul în care preşedintele a vizitat, săptămâna trecută, mai multe companii din ţară.
Traian Basescu a fost într-un turneu la uzinele Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, societatea ArcelorMittal din Galaţi, şantierele navale Damen din Galaţi şi Daewoo din Mangalia, combinatul Azomures şi uzina Upetrom din Ploieşti.
De asemenea, vineri, şeful statului a fost la fabrica Nokia de la Jucu şi combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.
CITIŢI ŞI: Basescu: Nu voi numi un premier tehnocrat